Povestea iei contemporane de la A la Z

Sărbătorim RomânIA! cu Povestea Iei Contemporane

De 1 Decembrie, Izabela Mandoiu și Blouse Roumaine Shop vă invită să Sărbătorim RomânIA! la Phoenicia Grand Hotel Băneasa. Vineri, între orele 16:00-18.00, se deschide publicului larg expoziția de fotografie care ilustrează „Povestea iei contemporane”, susținută de exponate autentic românești, prezentate în lobby.

Izabela Mandoiu manifestă recunoștință pentru cultura și tradițiile românești, în special pentru ia cu specific argeșean, care a consacrat-o, și consideră oportun, ca de Ziua Națională, să spună povestea iei contemporane.

„Am urmat sugestia proverbului românesc „Unde-s doi puterea crește”, așa că, împreună cu Blouse Roumaine Shop vrem să atragem atenția că ia este o piesă vestimentară atemporală, iar tradiționalul nu este un trend, ci o declarație de apartenență culturală. Vă invităm pe toți la Phoenicia Grand Hotel din Băneasa, să aflați povestea iilor și procedura de lucru a creațiilor noastre, realizate cu migală, pasiune și dăruire,” afirmă Izabela Mandoiu.

Descrierea evenimentului

Evenimentul include: expoziția de ilustrații, ce relevă drumul iei argeșene de la sat pe podium, și expunerea de creații specifice portului popular, în centrul cărora Sărbătorim RomânIA!

Expoziția de fotografie constituie un fir narativ vizual, care ilustrează procedeul de realizare a iilor contemporane și este semnată de către Gabriel Ghizdavu.

„Vreau ca vizitatorii să vadă detaliile și să înțeleagă procedeul acesta How it’s made în amănunt, corelând cadrul rural cu obiceiurile actuale ale sătenilor și tentațiile activităților moderne cu stăruința de a duce mai departe tradiția prin cusături realizate manual,” susține Gabriel Ghizdavu.

Phoenicia Grand Hotel, gazda evenimentului, îmbrățișează inițiativele care păstrează și transmit generației tinere cultura și valorile tradiționale autentic românești. Expoziția este deschisă atât clienților hotelului, vizitatorilor și publicului larg între 29 noiembrie – 22 decembrie.

„Phoenicia Hotels a susținut întotdeauna România și inițiativele românilor de a păstra vii tradițiile care ne pun în frunte pecetea unui popor autentic. Ziua de 1 Decembrie este încă o zi în care noi ne simțim mândri că suntem români, nu singura. #IA a fost nelipsită din programul acestei zile la Phoenicia Grand Hotel, indiferent de modurile în care am ales să marcăm în fiecare an 1 Decembrie. Ne bucurăm că datorită acestui eveniment reușim să intram mai mult în substratul acestei piese de port popular, devenit și un fashion icon în întreaga lume, datorită emoției pe care reușește să o transmită purtătoarelor,” specifică Alexandra Boldișteanu, Marketing Manager Phoenicia Hotels.

Vizitatorii vor afla povestea iei și vor putea discuta cu Izabela Mandoiu și Antoaneta Mareș – fondator Blouse Roumaine Shop, bucurându-se de gustări tradiționale și vin de la Crama Budureasca. Primii 30 de invitați vor avea parte de o surpriză cu specific tradițional.

Participă la eveniment si primește notificări, dând click aici.

Despre organizatori

Izabela Măndoiu creează haine cu inspirație tradițională încă din 2009 și a pus bazele brand-ului cu același nume în 2014, valorificând ia de eveniment. După ce a realizat un studiu în care a corelat motivele de fericire ale româncelor cu motivele tradiționale, Izabela a făcut un legământ de dăinuire IEI, prin care promite că această piesă vestimentară va fi mereu prezentă în colecțiile sale.

Blouse Roumaine Shop concept store online de comericializare a bluzelor tradiționale românesti realizate de mesteşugari autentici, reunește cei mai buni creatori de ii din România cu sprijinul Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meştesugăreşti. Bluzele româneşti respectă meşteşugurile artistice ce încorporează tradiţia specifică şi geniul creator al artizanilor autohtoni. Designul Blouse Roumaine Shop respectă linii minimaliste contemporane şi funcţionale,iar produsele expuse sunt adevărate piese statement realizate 100% hand-made din materiale naturale.

Phoenicia Grand Hotel este un resort hotelier care combină afacerea cu plăcerea, pentru a satisface nevoile clienților săi. Cele 348 de camere și apartamente de la Phoenicia Grand Hotel sunt concepute pentru a oferi diversitate, confort, relaxare și intimitate, la nivelul unei experiențe de patru stele.

Parteneri: Izabela MandoiuBlouse Roumaine ShopPhoenicia Grand HotelCrama Budureasca

Parteneri media: AlistMagazine, Wall-street.ro, Kudika, Garbo, Iia călătoare, Tărăncuța Urbană, Promovez Romania, DeStiut.com

Povestea iei contemporane de la A la Z

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.