„Raiffeisen Comunități” 2017

„Raiffeisen Comunități” 2017, program de granturi pentru educație non-formală

Programul de granturi „Raiffeisen Comunități”, organizat de Raiffeisen Bank, se află la a șaptea ediție și este un program de finanțare a organizațiilor locale de dimensiuni mici și medii pentru proiecte de impact, derulate în comunitășile în care banca își desfășoară activitatea.

Lansat în 2011, programul a fost primul concurs online de proiecte de responsabilitate socială derulat de către o bancă din România. În edițiile precedente, s-au înscris 1.700 de proiecte, dintre care 90 au fost finanțate de către Raiffeisen Bank. Astfel, un număr de  16.000 beneficiari direcți au fost ajutați să aibă o viață mai bună.

La procesul de evaluare a proiectelor înscrise, au participat până acum aproximativ 500 de voluntari ai băncii. Spre deosebire de edițiile anterioare, anul acesta, Programul de granturi „Raiffeisen Comunități” va oferi finanțare doar proiectelor din domeniul educației non-formale, de tipul educației financiare, antreprenoriale, civice sau profesionale.

„Ediția de anul acesta a programului sta sub semnul educației, deoarece ne-am propus să aducem o contribuție mai mare într-un domeniu cu impact major în dezvoltarea societății românești”, a spus Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice, Raiffeisen Bank.

Programul „Raiffeisen Comunități” 2017 se adresează organizatiilor neguvernamentale și instituțiilor de învățământ din România, care sunt acreditate să dezvolte proiecte de educație non-formală, indiferent de categoria de vârstă a beneficiarilor, și care au minimum doi ani de experiență la momentul înscrierii în program a unei propuneri de proiect.

Bugetul solicitat pentru un proiect trebuie să fie de 45.000 lei (echivalentul a aproximativ 10.000 euro), la care se va adăuga contribuția organizației aplicante (din surse proprii sau alte surse de finanțare) care trebuie să fie de minimum 20% din valoarea întregului proiect.

Rezultatele proiectului trebuie să fie măsurabile și să aducă schimbări pozitive în comunitățile în care se desfășoară. Programul de granturi este structurat în patru etape:

  • 3-31 iulie – depunerea proiectelor, prin completarea și trimiterea unui formular standard, disponibil online;
  • 1-10 august – verificarea eligibilității proiectelor înscrise, realizată de catre Asociația pentru Relații Comunitare;
  • 11-31 augustevaluarea proiectelor eligibile de către voluntari Raiffeisen Bank, iar cele mai apreciate 20 de proiecte vor trece în etapa finală;
  • 1-15 septembrieevaluarea proiectelor finaliste­­ de către un juriu extern, format din specialiști în domeniul educației, din care vor fi selectate 10 proiecte câștigătoare, anunțate la 15 septembrie.

Înscrierile propunerilor de proiect pentru programul „Raiffeisen Comunități” 2017 au început la 3 iulie și continuă până la 31 iulie, pe www.raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi.

Întregul program se va încheia la 15 septembrie 2017, când banca organizatoare va anunța cele 10 proiecte pe care le va finanța cu câte 45.000 lei, prin programul de granturi, contribuind astfel la dezvoltarea nivelului de educație și de trai din România.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.