Ai alergat vreodată cu o carte în mână?

Cross-ul Undercloud este inițiat de regizoarea și scriitoarea Chris Simion împreună cu multipla campioană Valeria Răcilă Van Groningen și este susținut de Raiffeisen Bank. Sâmbătă, 22 august, la 10:00, dimineața se face încălzirea la propriu pentru deschiderea festivalului. Întâlnirea are loc la Arcul de Triumf și se alergă până la MȚR. Însă nu oricum.

Condiția înscrierii este să ai la tine o carte pe care o consideri esențială pentru cultura ta și a celorlalți. După ce se dă startul de către bine-cunoscuta gimnastă Andreea Răducan, alergi sau mergi pe distanța propusă cu cartea în mână. Iar când ajungi la linia de sosire, o donezi bibliotecii Undercloud, care va funcționa în Clubul Țăranului. Cross-ul este atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.  În caz de ploaie, se vor oferi punguțe care să protejeze cărțile.

Biblioteca va fi deschisă bucureștenilor pe toată perioada anului. Toți iubitorii de literatură vor putea împrumuta cărțile gratis. Pentru că este un cross atipic, numerele vor fi atașate ca semn de carte. În acest fel, donația ta va rămâne în amintirea cititorilor și va intra în istoria bibliotecii.

Crossul este organizat de Festivalul Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, Asociația Bucharest Running Club și  este susținut de Raiffeisen Bank.

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD 2015 – ediția a VIII a – își propune să-ți ofere o experiență culturală complexă. Între 22-31 august, la Muzeul Țăranului Român, poți să-ți oferi o cură de oxigen cultural. Spectacole de teatru independent, spectacole-lectură, lansări de carte, conferințe, ateliere, o terasă neconvențională și un cross cultural inedit.

afis

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.