Refuzul alimentației: mofturi sau anorexie?

Nu există părinte care să nu se confruntat cu mofturile copilului său în materie de mâncare. Dar ce facem dacă aceste refuzuri sunt urmate de scăderi  în greutate ori de repulsii constante în ceea ce privește mâncarea? Până unde merge limita dintre ,,mofturi culinare” și anorexie?

Încă de pe la  de la  10, 11, 12 ani, unii copii, în special fetițele sunt mult prea preocupate de aspectul fizic și greutate. Faptul că au contact cu modele generate de media (personaje perfecte de poveste, desene, personaje mondene cu care interacționează prin intermediul televizorului) îi determină să își impună limite alimentare, pentru a nu se îngrășa. Mama este un model de regula pentru fiica familiei. Dacă fetița va observa că mama este mereu la dieta și are un regim restrictiv repetând motivul „vreau să slăbesc”, atunci există mari șanse ca fiica să refuze dulciuri, chiar și pe cele făcute în casă, din dorința de a avea același comportament ca mama sa.

Identificată încă din anii 1870, anorexia reprezintă o tulburare alimentară frecventă și destul de gravă, care se manifestă în special prin înfometare, pierdere în greutate și o frică nejustificată de îngrășare. Aceasta mai poarta denumirea și de anorexie nervoasă, concept dat în anul 1873 de către William Gull, unul dintre medicii personali ai reginei Victoria.

Scăderile în greutate într-un timp destul de scurt, controlul obsesiv în ceea ce privește greutatea corporală, optarea pentru hainele lungi si largi, scoaterea multor produse din alimentative, produse care altadată erau consumate fără nici o problemă, infometare, căderea părului, amețeli, dureri de cap, stări emoționale oscilatorii, precum depresia, oboseala permanentă, insomnia sunt doar câteva dintre simptomele anorexiei.

Deși riscul cel mai mare de a fi predispuși la această obsesie de a deține controlul absolut asupra greutății se manifestă în adolescență și ca tânăr adult, nici copiii mai mici nu sunt excluși din statisticile privind aceasta boală.

De cele mai multe ori, aceste deviații alimentare sunt generate și de anumite tipare de frumusețe pe care mass-media le promovează. Copiii nu pot trece prin filtrul propriei gândiri aceste tipare, si astfel consideră că ceea ce văd constituie normalitatea. Implicit intervine nevoia de aliniere unui tipar în care toti trebuie să fim slabi, să arătăm întotdeauna foarte bine, asemeni personajelor „de pe sticlă”.

Care este diferența dintre anorexie și bulimie?

Majoritatea oamenilor cred că cei doi termeni au aceeași conotație, însă diferența majoră dintre bulimie și anorexie (tulburarea alimentara asemănătoare cu bulimia) este aceea că bulimicii își mențin o greutate constantă, deși nu se înfometeaza. În schimb, își autoinduc voma, pe când anorexicii manifestă pierderi considerabile în greutate, folosind ,,metoda înfometării”.

Nu există nici un tratament medical pentru bulimie, însă se recomandă ședintele de psihoterapie și terapie comportamentală. Cu cât această boală este recunoscută mai repede, cu atât tratarea ei va fi mai ușoară. Majoritatea persoanele care suferă de bulimie își înving boala cu ajutorul terapiei.

Așadar, dacă observați la copilul dumneavoastra simptomele descrise mai sus este necesar să vă adresați unui specialist în cel mai scurt timp.

În încheiere, vă prezentăm un documentar foarte bine realizat, al cărui scop este să ne determine să avem grijă să monitorizăm copiii, alimentația lor și să îi educăm corespunzător cu privire la importanța unei alimentații echilibrate.

„Când te urci pe cântar și vezi că ai luat în greutate, te gândești că esti un eșec, ești imens, cum te-ai putut îngrășa atât de mult în așa puțin timp?” (Natasha, 12 ani)

Psihologul de servici: Ruxandra

„Cei mici au gusturi și grade senzoriale diferite si ceea ce este delicios pentru noi pe ei poate că nu îi încântă. Vorbim de o problemă atunci când mediul și familia sunt afectate de mofturile copilului. Fiecare tulburare de comportament alimentar reprezintă doar un simptom zgomotos, ceea ce se vede la suprafață, dar problemele pot fi cu cauze multiple: un copil care încearcă să-i controleze pe cei din jur prin indermediul alimentației, depresiv sau care are o imagine de sine scăzută. Însă, trebuie să aflăm de ce un copil în plină creștere și cu poftă de viață are instinctul alimentar pervertit.”

Ruxandra Niculescu

Despre Ruxandra Niculescu

Psiholog clinician, psihoterapeut.

Leave a Comment