PETER PAN si Tinker BELL la Hotel IAKI

Peter Pan și Tinker Bell invită copiii la petrecere pe malul mării

Luna octombrie este dedicată personajelor de poveste, care îi fascinează pe copii și culminează cu petrecerea de Halloween, momentul oportun de deghizare. Hotel Iaki organizează periodic evenimente dedicate copiilor, pentru a veni în întâmpinarea oaspeților și a clienților din proximitatea spațială, cu inițiative agreate de copiii acestora.

Duminica aceasta, pe 22 octombrie, două personaje mult îndrăgite de copii dau startul distracției în stil magic. Lasă-ți visele să plutească în zbor împreună cu Peter Pan și Tinker Bell la Hotel IAKI, Mamaia- Constanța! Peter Pan și prietena lui vă cheamă  într-o poveste plină de fantezie, aventuri, muzică și praf de zâne!

Și dincolo de toate aventurile,  Peter Pan are un mesaj special, pe care vrea să îl împartă tuturor copiilor:

„Este de ajuns să avem încredere. Încrederea îți dă aripi pentru orice!“

Peter Pan este un personaj creat de scriitorul și dramaturgul scoțian J. M. Barrie în piesa de teatru Peter Pan sau Băiețelul care a refuzat să crească (1904) și romanul Peter Pan și Wendy (1911). Își petrece copilăria eternă pe mica insulă „Țara de nicăieri” ca lider al grupării Băieții pierduți, cunoscând personaje fictive ca sirene, pirați și zâne.

Ocazional, Peter Pan se întâlnește și cu indieni și copii din afara ținutului „Țara de Nicăieri”. Acest personaj apare și în diverse producții media, care vin în completarea sau continuarea operelor lui J. M. Barrie, atât în compania personajelor originale cât și a unora noi. Este un simbol al copilăriei eterne, al refuzului de a deveni adult.

Zânele pot face florile să îmbobocească, pot face licuricii să strălucească sau pot trasa modele minunate iarna. Tinker Bell consideră că talentul ei de a repara oale, ibrice sau tigai, nu este la fel de important sau special ca al altor zane, deoarece alte zâne sunt trimise în lume, pe cand ea trebuie să rămână în Pixie Hollow.

Spectacolul va avea loc Duminică, 22 Octombrie 2017, de la ora 11.00, la Hotel IAKI, Mamaia.
Rezervări la 0735 405 986 – părinţii sunt rugaţi să achite biletele în 24 h de la rezervare.

Cost bilet – 25 lei / persoană

PETER PAN si Tinker BELL la Hotel IAKI

Participanții sunt rugați să se prezinte cu 30 de minute mai devreme, la 10.30. Organizatorii nu își asumă supravegherea copiilor, fiecare copil trebuie supravegheat de un adult însoțitor.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.