Zilele Măiastra la Galeria Galateca – activitate elitistă pentru copii și părinți –

Zilele Măiastra fac Bucureștiul mai bogat din punct de vedere cultural. Timp de patru zile, lucrări ale designerilor sunt expuse la Galateca, condensând într-un singur spațiu talent, valoare, cultură, inclusiv lucrări realizate de copii.

Galeria Galateca, în parteneriat cu Asociaţia Culturala NeoArt România organizează în perioada 15-18 septembrie ZILELE MĂIASTRA, primul eveniment internaţional dedicat artei şi designului identitar. Un maraton de evenimente culturale, cu lansare de colecţii capsulă, continuarea hubului identitar, performance-uri, prezentări de artist, prezentarea expoziţiilor din cei patru ani, concursuri şi deschiderea Salonului identitar Măiastra, cu vânzare, toate sub semnul întrebării “Ce este Măiastra?”, dar şi cu un focus special pe inovaţie şi design.

Cele 4 zile se încheie pe 18 septembrie cu o celebrare a celor ce s-au implicat activ în acest program: artiştii, designerii, parteneri, dar şi a celor ce sunt aproape de spiritul inspiraţiei acestui simbol magic. O sărbătoare vie, în cadrul căreia ia se poartă, iar arta şi designul sunt descifrate şi integrate în cotidian.
Intrarea liberă.

La promovarea organizatorilor, copiii au putut înscrie lucrări, realizate cu artiști adulți, iar câțiva au fost curajoși să ofere propria lor interpretare a conceptului MĂIASTRA. Dacă inițial termenul era cunoscut doar prin intermediul sintagmei literare Pasărea măiastră, iată că, acum, MĂIASTRA oferă o nouă perspectivă, care deschide aripile spre cunoaștere și viziune creatoare, inovatoarea.

  Lucrari copii Măiastra 2016 ai carte ai parte la MĂIASTRA

Design - Zilele Maiastra    dsc01986

Sânziene virtuale”, a cinsprezecea ediţie a programului multidisciplinar de artă contemporană dedicat iei şi simbolurilor identitare MĂIASTRA. Conceptul din acest an se află sub semnul inovaţiei şi inspiraţiei, Philippe Guilet, Andra Clitan (MA RA MI), Aram Nikolyan, Ana Zoe Pop, Maria Cioată, Irina Irimia, Răzvan Mureşan, Şerban Jipa, Petru Constatinescu şi Oana Mureşan (QuestDome), sunt artiştii şi designerii români şi străini implicaţi.

MĂIASTRA. Sânziene virtuale este un proiect colaborativ, multidisciplinar, o punte simbolică între tradiţie şi viitor, componenţa tehnologică, inovatoare fiind susţinută prin aplicaţii de Augmented Reality, proiecţii, videomapping şi lansarea platformei virtuale MĂIASTRA, locul de întâlnire al artiştilor şi designerilor ce îşi regăsesc resursele creative în tradiţie şi le transpun inovator în modernitate. Practic, un loc extrem de interesant pentru copiii atât de atrași de tehnologie și lucruri magice.

17 septembrie – Măiastra. Ziua 3. Tehnologie şi viitor

11-13 – Dezbatere “Ce este Măiastra? Focus pe design​”

14:00-16:00 – Iniţiere în serigrafia manuală atelier susţinut de Dorina Horătău

17:00-19:00 – Ex Libris – atelier de pointe seche susţinut de Maria Cioată

18 septembrie – Măiastra despre Măiastra. Ziua 4. Gala.

Open day

11:00-18:00 Prezentare colectii capsulă identitare Măiastra. ​Prezentari de artist / designer

19:00 : Gala. Jezebel – miniconcert acapela si live performance dance

Mai multe detalii găsiți pe Măiastra.eu, o platformă culturală de întâlnire a tradiției ancestrale românești cu prezentul tehnologic si viitorul inovator. Măiastra e locul unde rădăcinile culturale se întâlnesc cu aripile potențialului artistic pentru a defini o structură narativă coerentă în abordarea temei identitare.

zilele-maiastra

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.