Alocația copiilor a fost dublată: 2,80 RON/zi

Avem o veste bună pentru părinți și copii: Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocaţiile de stat pentru copii. Alocația care era de 42 de lei este acum de 84 de lei. Majorarea alocaţiei a fost inițativa PNL și a fost aprobată recent de către deputaţi.

Majorarea alocației este de multă vreme un subiect de discuție însă, până în prezent nu s-a concretizat nimic pentru că nu se găseau bani disponibili pentru alocarea unei sume mai mare din bugetul statului.

În cadrul social media s-au observat multe campanii care exprimau nemulțumirea despre suma mică a alocației pentru copii, comparând-o cu cheltuielile statului pentru cei din închisori sau chiar cu bugetul alocat unui câine dintr-un adăpost.

„Nu este acceptabil ca un deţinut să aibă lunar 290 de lei, un câine, 70 de lei, iar copiii noştri, doar 42 de lei. Din 2010 aceste alocaţii nu au mai fost majorate”, a spus senatorul PNL Steliana Miron, unul dintre iniţiatorii legii.

Premierul Ponta s-a manifestat și el pro majorării alocației, însă a explicat că inițiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor și că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.

Pe aceeși idee merge și Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la faptul dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.

Ca o reacție, Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a arătat că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, Curtea stabilind că nu este permisă diferenţierea cuantumului alocaţiei pentru copii şi cerând PSD să aplice legea de dublare a alocaţiilor, aprobată de Legislativ. Motiv pentru care PSD a arătat că propunerea pentru un sistem de alocaţii diferenţiate pentru copii nu are legătură cu măsura dublării alocaţiilor.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.