Domnul Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, a luat astăzi decizia ca procedura de a înscrie situl Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă astăzi, astfel, încadrându-ne în termenul necesar pentru ca dosarul să poată fi discutat în ședința din această vară a Comitetului Patrimoniului Mondial, care va avea loc în China.
“Am a decis să nu amân acest demers (chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021) și asta, nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de Guvernare PNL, ci mai ales pentru faptul că, datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural național. Țin să precizez că, decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare și consultare cu Premierul României, domnul Ludovic Orban. Reluarea acestei proceduri nu rezolvă problema de la Roșia Montană. Așa cum am afirmat și cu alte ocazii, intervenția efectivă a statului Român (prin Institutul Național al Patrimoniului) la Roșia Montană și reluarea procedurii includerii sitului Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO reprezintă două demersuri paralele. De aceea, vreau să fac public un set de măsuri concrete pe care le vom pune în aplicare prin intermediul unui Plan de Acțiuni. Este pentru prima dată când se elaborează un astfel de plan și ne propunem să acționăm cu celeritate pentru a recupera timpul pierdut în perioada guvernelor anterioare, când nu s-a făcut aproape nimic în vederea unei reabilitări și restaurări integrale a tot ceea ce înseamnă patrimoniul de la Roșia Montană. Trebuie să fim conștienți de faptul că astăzi situl este deja protejat de Legislația românească specifică, de patrimoniu. Ca atare, prin înscrierea în Lista UNESCO, nu se modifică regimul juridic de protecție deja instituit”, a declarat domnul Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.
În urmăroarea perioadă, Ministerul Culturii are în vedere următorul plan de acțiuni:
-Ministerul Culturii va iniția dialogul cu Primarul comunei Roșia Montană pentru a programa o întâlnire de lucru, în perioada imediat următoare, pentru a propune Primăriei și Consiliului Local Roșia Montană să inițieze urgent elaborarea PUG și poate oferi – prin INP – consultanță pentru elaborarea studiului istoric-urbanistic de fundamentare a PUG.
PUG reglementează modul de construire în teritoriul comunei și condiționează dezvoltarea sa. Fără PUG nu se pot elibera autorizații de construire și, ca atare, nu se poate realiza nicio investiție – nici publică, nici privată (cu excepția intervențiilor de punere în siguranță și restaurare a monumentelor istorice).
-Vor fi finalizate procedurile de clasare pentru clădiri valoroase recunoscute ca monumente istorice. INP a elaborat, conform punctului de vedere al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI), dosare de clasare pentru imobile istorice valoroase de la Roșia Montană – Sediul vechii exploatări miniere, biserici istorice aparținând mai multor confesiuni, amenajări hidrotehnice (tăuri). Procedurile de clasare se pot finaliza prin intervenția Ministerului Culurii către Direcția Județeană de Cultură Alba, care trebuie, conform normelor, să-și asume documentațiile tehnice întocmite de specialiștii INP și să furnizeze documentele de proprietate și cadastrale la zi. Odată finalizată procedura pot fi accesate fonduri destinate monumentelor istorice, atât din surse naționale – ex. PNR – cât și europene.
-Ministerul Culturii va iniția discuțiile cu Ministerul Economiei și cu Minvest S.A. săptămâna viitoare pentru transferul Muzeului Mineritului din administrarea Întreprinderii Miniere Roșia Montană (filială Minvest S.A.) în cea a Ministerului Culturii. Scopul este de a înființa Muzeul Național al Mineritului Aurifer. Muzeul actual funcționează în cadrul Întreprinderii Miniere Roșia Montană.
„Mulțumesc încă o dată premierului Ludovic Orban, pentru suportul pe care mi l-a acordat în vederea reluării procedurii de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană, suport fără de care nu s-ar fi putut realiza acest demers”, a precizat Ministrul Culturii, domnul Bogdan Gheorghiu.
Componenta fotografie Principală a articolului: Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii – in mijloc, Stefan Bâlici, manager INP- stanga, Irina Iamandescu-Director Adjunct INP- dreapta