Îmi place nespus să vorbesc în public! Mă simt așa… ca peștele pe uscat. Și când discursul deschide un moment cheie al unui eveniment, este un adevărat test. Și totuși, vreau să cred că nu a ieșit rău, în ciuda tuturor emoțiilor. 26 mai, rămâi o amintire grozavă!
Da! Prietena mea Ioana a spus DA! Nu oriunde, la un concert pe un stadion. Pare-se că el este un tip căruia îi place să surprindă, așa că a cerut-o în căsătorie pe piesa *Where is my mind*. Toate bune și frumoase, pregătirile în toi, când prietena mea îmi spune că ar vrea să pregătim un moment la nuntă: o ceremonie a promisiunilor între miri, pe care să o deschid eu cu câteva cuvinte. Imaginați-vă ce înseamnă *câteva cuvinte* pentru un om de comunicare (=un discurs scris, nu lung, nu sec, învățat, repetat). Era micul nostru secret, așa că urma să mă pregătesc singură. Cu aproximativ 10 zile înainte de eveniment, Ioana mă întreabă sfioasă cum merge cu secretul nostru. O asigur că totul e sub control, că îmi fac documentarea și dacă am întrebări, revin eu.
Acela a fost momentul BIG BANG! Se apropia nunta și eu nu eram în acea stare creativă, nu pentru nuntă, nu pentru cuvinte de suflet, emoționante. Creativii cunosc, pentru cuvinte de duh îți trebuie research, sursă de inspirație, un timp să se așeze gândurile, etc. Eu eram doar în caruselul job-casă și inspirația nu părea să mă viziteze prea curând.
Săptămâna nunții. Luni seara încep să vizionez toate clipurile de pe youtube cu astfel de momente!! Toate am zis!! Nimic. Toate penibile, nu era nimic inspirațional. Nu reușea nimic să mă introducă în acea stare. Nu aveam cu cine să mă sfătuiesc, așa că am vorbit cu Universul. I-am spus că nu mă simt pregătită, că poate nu sunt eu potrivită pentru acel moment. Paradoxal, mi-a spus că pot să fac orice îmi propun și sigur voi găsi o rezolvare.
Trece marți, trece și mercuri, vine joi. Deja mă luase cu stări de anxietate. Nu pot să-mi dezamăgesc prietena. Nu după ce i-am spus că am situația sub control. Joi seara, făceam bagajul. Procrastinarea are rolul ei. Sub stresul acela, oh, Doamne, cum a venit inspirația. Tot cu Universul am validat ideile și nu mi-a rămas decât să înregistrez micul discurs, să-l ascult în drum spre Constanța, pentru a reține totuși ceva.
Ioana, acum când citești această mărturisire, să știi că a fost un episod extrem de intens și cu siguranță a fost o onoare pentru mine. Mi-a fost dificil, poate pentru că nu sunt în acea stare de in love, poate pentru că, așa cum spuneam, e greu să cobori din caruselul zilnic să îți aduni emoțiile, să transmiți un mesaj de suflet prietenei dragi. Sunt momente care mă fac vulnerabilă, iar acestea nu mă caracterizează (prea des). Pentru tine rămâne un moment (frumos sper), pentru mine a fost o reală provocare!
Și dacă tot dramatizez atât cu povestea, vă las aici discursul, așa cum l-am scris inițial, știu sigur că pe parcurs am mai improvizat. Dacă eu nu am găsit inspirație, sper ca Google să indexeze textul și să îi ajute pe alții în astfel de căutări.
Acesta nu este un discurs ca acelea pe care le-am văzut noi în filmele americane. Acesta este un eseu verbal. Pentru că am învățat eu la liceu, că esseyer înseamnă a încerca. La școală am cunoscut-o pe Ioana și atunci am învățat ce înseamnă o fată cu stil, o fată de un rafinament deosebit.
Am emoții, voi aveți? Am auzit într-o reclamă că o emoție durează 90 de secunde. I-aș da în judecată după cât de mult durează și cât de intense sunt emoțiile astăzi. Fiecare moment al uniunii vine cu emoții frumoase, așa cum fiecare poveste este unică, iar când ea este o Audrey Hepburn în stil contemporan iar el un Jack, un personaj atrăgător pe motor, atunci povestea are cu atât mai mult farmec. Și acum o să vă rog să facem un exercițiu: să vă gândiți fiecare: pe voi ce vă face cu adevărat fericiți? pentru că uitându-mă la miri, pot spune că cea mai mare fericire este nu să știi că cineva te iubește, ci să simți.
Marius, îmi doresc să ai grijă de prietena mea, să o faci să se simtă cu adevărat Doamna ta. Ioana, îmi doresc să strălucești mereu alături de el, să îl faci și pe el să strălucească mai tare și să îl menționezi mereu în rugăciunea de seară. În speranța că eseul meu devine un moment reușit, vă rog să răspundeți: Tu cum promiți să îl iubești pe cel de lângă tine?
Ioana, Marius, să aveți o căsnicie divină!
Și fur startul postării fotografiilor oficiale, pentru că tare suntem minunați și vreau să țip să știe tot internetul. Cei de mai jos, sunt prietenii mei. Cu bune, cu rele, sunt ai mei.
Pe final vă spun că 26 mai rămâne o zi excepțională și pentru că este ziua Laviniei, căreia i s-au urat toate cele bune în mod corespunzător; poza este mărturie.
Eric, ai fost alături de noi în această zi, ceea ce întărește cele menționate.
