Opinci - de la sat pe podium - Izabela Mandoiu

Pași cu tradiție în opinci moderne

Primăvara, vara și chiar toamna purtăm balerini. Nu de puține ori am simțit stare de disconfort când am purtat balerini și recunosc, m-am tot gândit că nici cei cu vârf rotund, nici cei cu vârf ascuțit nu respectă, într-o formă sau alta forma piciorului, respectiv a degetelor. Practic, doar încălțările făcute după propria formă a piciorului sunt cu adevărat comode, așa cum este și cazul opincilor.

Da, opinci, ați citit bine. Opincile se produc în continuare în câteva sate din România și, pentru că sunt unii români care nu vor să lase acest accesoriu să pălească în timp, Izabela Mandoiu extinde creația vestimentară cu o linie de opinci.

Miercuri seara, în incinta Hotelului Iaki, a avut loc o premieră în materie de fashion, iar elementul principal au fost opincile. În cadrul unei prezentări de modă inedite, modelele au defilat îmbrăcate în creații vestimentare cu influențe din folclor și încălțări tradiționale, semnate de designerul român Izabela Măndoiu.

După ce în 2015 a început o campanie pentru a promova proverbele românești, iar în 2016 a reinterpretat năframa tradițională, Izabela Mandoiu aduce în atenție opincile, aceasta fiind prima sa inițiativă de a crea produse de încălțăminte.

„PAȘI CU TRADIȚIE” este o colecție de încălțări comode, cunoscute sub denumirea de opinci. Acest tip de încălțăminte datează de pe vremea dacilor și era purtat de către oamenii simpli. Opincile obișnuiau să fie purtate și de către ostași și sunt ilustrate chiar și în picturile sfinților.

Izabela Măndoiu prezintă o versiune stilizată a opincilor, realizate din materiale calitative, cu design modern, la care a adăugat tălpici, pentru a le face mai durabile la purtare.

„Opincile sunt un statement de simplitate, autentic și respect pentru tot ce au lăsat străbunii noștri. Este datoria noastră, a celor care apreciem tradiția, să valorificăm fiecare element ce poate să contribuie la confortul purtării și la estetica unei ținute”, susține Izabela.

Prezentare Colecție - Pași cu tradiție - Opinci - de la sat pe podium - Izabela Mandoiu

Tradiționalul nu este un trend, iar acest lucru este validat și de către marii designeri din întreaga lume, care manifestă un interes continuu pentru simbolistica națională și designul autentic românesc. Creațiile și opincile sunt disponibile spre vânzare la Designers Signature, pop-up store dedicat designerilor români, situat în incinta Iaki, lângă Piano Bar!

Mai multe fotografii, aici.

Mulțumim pentru sprijin:

CugetLiber

TelegrafOnline 

Iaki Mamaia

Opinci Izabela Mandoiu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.