Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov vă propune o alternativă la modurile tradiționale de acces și explorare a culturii scrise, prin intermediul proiectului iZiLIT – Întâlnire Zilnică cu LITeratura, realizat în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR și Uniunea Editorilor din România – UER, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul se derulează în perioada 15 iunie – 15 noiembrie 2017 și are drept scop dezvoltarea unei forme inovatoare de promovare și de comunicare a literaturii române contemporane, în rândul tinerilor. Astfel, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, împreună cu partenerii săi ANBPR și UER, va dezvolta o aplicație pentru telefoane mobile, disponibilă gratuit, care va inspira utilizatorul aplicației, în fiecare zi, cu o recomandare de lectură din literatura română contemporană.
Utilizatorul va primi imaginea coperții cărții recomandate, o notă scurtă despre povestea pe care o ascunde, informații sumare despre autor și adresa de twitter sau facebook a autorului, acolo unde aceasta va fi disponibilă. Această particularitate a aplicației va crea oportunitatea și va încuraja inițierea dialogului direct între autori și cititori.
iZiLIT este o aplicație dedicată pentru telefoane iOS (iPhone) și telefoane Android, care în fiecare zi va trimite o singură recomandare de lectură, direct pe telefon. Utilizatorul va avea posibilitatea nu doar să afle despre existența cărții, a poveștii și despre autorul acesteia, ci va putea să împărtășească respectiva carte cu familia și prietenii, postând informația pe Facebook, Twitter și Instagram, tinerii devenind în acest fel nu doar potențiali consumatori ai culturii scrise, ci și promotori.
Datorită caracteristicilor sale, aplicația iZiLIT va permite utilizatorului:
• Să trimită un comentariu legat de cartea primită ;
• Să intre în contact cu autorul prin intermediul rețelelor sociale ;
• Să exploreze cu ușurință cărțile din zilele anterioare cuprinse în lista de arhivă ;
• Să își creeze propria colecție cu cărțile favorite dintre cele primite ;
• Să își personalizeze background-ul telefonului cu una dintre imaginile disponibile pe aplicație.
Selecția cărților promovate prin intermediul aplicației va fi realizată de către bibliotecă și UER, pe baza datelor statistice ale bibliotecii și a cercetărilor de care dispune partenerul. Criteriile avute în vedere sunt: valoarea cărților, topul preferințelor în rândul tinerilor, topul vânzărilor, autori români traduși, premiați etc. Selecția va cuprinde într-o primă fază 365 de titluri, unul pentru fiecare zi din an, ulterior, baza de date care va fi realizată și gestionată de bibliotecă va fi completată în funcție de feedback-ul primit din partea utilizatorilor aplicației și de evoluția pieței de carte.
Aplicația iZiLIT va putea fi descărcată gratuit de pe Google Play și App Store la sfârșitul lunii septembrie a.c., dată la care va fi lansat și concursul cu premii destinat bibliotecilor publice. Concursul organizat de ANBPR, se va desfășura la nivel național, și are drept scop implicarea activă a bibliotecilor publice în promovare aplicației în rândul tinerilor.
Prin implementarea proiectului iZiLIT, tinerii vor primi zilnic recomandări profesioniste de lectură din literatura română contemporană, mult mai interesantă pentru ei prin actualitatea temelor abordate, în care se regăsesc într-o mai mare măsură și la care nu au acces decât sporadic și în mod tradițional – participare la lansări de carte, târguri de carte – manifestări care nu se regăsesc în lista activităților culturale preferate de aceștia. În același timp, proiectul reprezintă o modalitate de a scoate lectura din contextul școlar și de a contribui la schimbarea percepției asupra cititului de plăcere, condiție esențială pentru integrarea culturii scrise în practicile de consum cultural ale tinerei generații.
Manager proiect : Claudia Popescu
Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov
Email : pclaudia@gmail.com
Responsabil comunicare : Ioana Crihana
Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR
Email : ioanacrihana@yahoo.com
Despre Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov
Înfiinţată în 1930, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov poartă actualul nume din anul 1992, ca un omagiu adus pedagogului, omului politic, istoricului şi nu în ultimul rând ziaristului considerat întemeietorul presei româneşti din Transilvania, George Bariţiu. Misiunea bibliotecii noastre este de a oferi tuturor membrilor comunității, dar și instituțiilor și organizațiilor nonguvernamentale, activităţi şi resurse care să le permită utilizarea eficientă și experimentată a surselor de informare, implementarea de modele și metode de învățare pe tot parcursul vieții și dezvoltarea de competențe digitale.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.bjbv.ro.
Despre ANBPR Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) s-a înfiinţat în anul 1990 din dorinţa bibliotecarilor de a-şi exprima şi apăra interesele profesionale în cadrul unei structuri organizate, capabilă să acţioneze ca for de dezbateri profesionale, prin care să susţină evoluţia profesiei şi ca structură de reprezentare în relaţia cu factorii de decizie. Asociaţia Numara peste 3000 de membri, are filiale judeţene cu distribuţie naţională şi desfăşoară o activitate constantă de la înfiinţare.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi http://www.anbpr.org.ro/
Despre Uniunea Editorilor din România
Uniunea Editorilor din România (UER) este una din cele mai importante asociații patronale și profesionale din domeniul culturii scrise, înfiinţată în 1994 sub denumirea de Asociaţia Editurilor cu profil Pedagogic. Ea reunește importanți editori și difuzori de cultură scrisă, care produc și comercializează carte școlară și universitară, literatură română și universală, carte pentru copii, lucrări pentru orizontul educațional și cultural, carte de învățătură adresată tuturor vârstelor.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi http://www.uer.ro/