Pianul fermecat – aparent o poveste, în realitate un spectacol poveste, de interes pentru copiii iubitori de muzică și poezie. Duminică, 4 iunie, părinții care nu au plecat cu copiii în mini vacanța de Rusalii, pot oferi copiilor un moment distractiv și educativ.
În contexul digitalizării și a interesului din ce în ce mai mare pentru device-uri, jocuri și lume virtuală, părinții sunt responsabili să ofere copiilor și alte forme de divertisment. Tot ceea ce înconjoară copiii este perceput ca normalitate, de aceea este bine să integrăm în activitățile copiilor și contexte creative, interactive, din care să poată învăța noi și noi lucruri.
Pianul Fermecat este un spectacol de muzică si poezie pentru copii, interactiv și cu doză consitentă de umor, în care actrița Daniela Nane vorbește cu copiii și le deschide apetitul pentru lectură, iar poeziile și fabulele alese îi amuză atat pe cei mici, cât și pe părinți.
Copiii vor face cunoștință cu mari nume ale literaturii romane și universale: La Fontaine, Grigore Alexandrescu, Marin Sorescu, Steinbeck, Toparceanu și alții.
Pianul conduce publicul pe note muzicale semnate de mari compozitori, cum ar fi Rachmaninov, Chopin, Piazzolla, Satie, Massenet sau încântă cu prelucrări folclorice inedite.
La pian – pianistul concertist Ioana Lupașcu, studenta a marelui pianist rus LAZAR BERMAN, care spunea despre ea că are “imense posibilități tehnice și artistice”. Ioana a fost denumită în presa „o forță a noii generații”.
Un spectacol pretios ca o perlă de colecție, dar plin de energie, vivacitate și umor care timp de 60 de minute va aduce zâmbetul pe fața copiilor.
La fiecare spectacol exista un numar limitat de locuri VIP (32 de locuri) – situate central în primele 2 rânduri și care vor primi cadouri/suprize de la sponsorii/partenerii spectacolului. Rugăm părinții să explice acest lucru copiilor, pentru a nu se simți diferențiați.
Categoria I VIP: 40 lei
Categoria II: 30 lei
Categoria III: 25 lei
Mai multe detalii aici.