Educația începe din sânul familiei, se consolidează prin informație la școală și se dezvoltă continuu prin cunoștințe și norme. Responsabilitatea părinților este majoră, întrucât ei se fac răspunzători de primele repere în ceea ce privește educația comportamentală și educația civică.
Încă din primele luni de viață, copilul este învățat primele repere, cum și când să facă diverse activități. Prin puterea exempului, părintele dă noțiuni despre bine și rău, despre reguli de comportament care îl vor ajuta pe copil să se integreze, să fie acceptat și lăudat pentru educația primită.
Momentul în care copilul se abate de la regulile de conduită prestabilite de normele societății, nu copilul este învinuit direct, ci părinții săi, care nu au știut să îi ofere educația celor 7 ani de acasă. Trebuie menționat și faptul că un copil, în primii 7 ani (aș adapta 6, întrucât la 6 ani se merge mai nou la clasa zero), până să înceapă școala, merge și la creșă, sau grădiniță, unde primește lecții despre cine este el și cum trebuie să se comporte într-un grup, care îi sunt responsabilitățile și drepturile.
Cu toate acestea, tot părintele este cel care poartă pe umeri grija unei educații corespunzătoare. În ciuda programului încărcat, acesta trebuie să găsească timp să îl învețe pe copil lecțiile esențiale despre disciplină, valori și principii, pentru a se dezvolta frumos.
Momentul intrării la școală, când lucrurile devin serioase, este pragul evaluării, când copilul trebuie să aibă întreg bagajul de cunoștințe necesar pentru a interacționa bine cu cei din jur. Poate v-ați întrebat care exact sunt toate acele lucruri pe care copilul trebuie să le știe la sfârșitul celor 7/ 6 ani. În acest sens, am realizat o listă a bunelor maniere pe care copiii trebuie să le cunoască pentru a dovedi educația parentată ce le-a fost oferită.
Un copil de 3 ani trebuie:
- să salute
- să privească persoana cu care vorbește
- să se spele pe mâini înainte și după masă
- să stea cuminte în timpul mesei
- să folosească tacâmurile
- să spună „te rog frumos” și „mulțumesc”.
Un copil de 10 ani trebuie:
- să poată conversa cu un adult
- să cunoască bunele maniere în timpul mesei
- să răspundă la telefon și să preia mesaje
- să se autocontroleze în spații publice
- să își păstreze curat în cameră
- să fie punctual.
Un adolescent de 15 ani trebuie:
- să inițieze o conversație și să își dorească să fie în compania adulților
- să facă ordine din proprie inițiativă
- să știe să respecte și să nu îi deranjeze pe cei din jur
- să fie protector și darnic cu frații săi
- să fie recunoscător față de părinți și alte persoane care merită acest comportament.
Bunele maniere îi oferă copilului instrumentele de care are nevoie în viață. A-l învăța pe cel mic aceste lecții presupune să ai răbdare și să conștientizezi că învățarea este un proces treptat. Însă mai presus de orice lecție verbală este exemplul pe care îl oferi. Degeaba înveți copilul să nu înjure dacă tu, ca părinte, faci acest lucru. Credibilitatea mesajului scade, făcând informația strict un aspect teoretic, insignifiant.
Scriitoarea Sheryl Eberly îndeamnă părinții să își laude copiii atunci când se comportă manierat, întrucât acest fapt întărește dorința de progres: „Principiile care guvernează eticheta se bazează pe respectul pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru. Ele îl învață pe copil să-i trateze pe ceilalți cu bunătate, înțelegere și să țină cont de sentimentele acestora. De asemenea, copilul va căpăta încrederea în sine pe care i-o va da faptul că știe ce și când trebuie făcut. Această încredere crește odata cu abilitatea copilului de a-i percepe pe cei din jur și de a lega relații care să îl mulțumească.”
Psihologul de serviciu: Ruxandra
„Când vorbim de cei șapte ani de acasă cei mai mulți se gândesc la partea educației, la noțiunile de bine și rău pe care le stăpânește copilul și la cum se descurcă acesta în societate. Copilul și implicit părinții sunt imediat etichetați atunci când cel mic uită de reguli și principii. Însă prin ,,șapte ani de acasă”, în afară de manierele învățate trebuie să vedem dacă acel copil a trecut cu bine prin stadiile de evoluție, a depășit angoasele și fricile fiecărei etape, iar acum la 7 ani a intrat în perioada de latentă și autocenzură.”
Despre Ruxandra Niculescu
Psiholog clinician, psihoterapeut.