Iuliana Beregoi - Lara

Iuliana Beregoi devine actriță în producția „Laraˮ

Iuliana Beregoi este o tânără din Republica Moldova, mult îndrăgită de copii și tineri. Cunoscută pentru talentul său în muzică și vlog-urile sale, Iuliana aduce o supriză publicului său, fiind protagonista primului film în care joacă, producția Lara.

Știricim a dorit să afle detalii despre această producție, așa că a luat un scurt interviu producătorului, Cătălin Dascălu.

  • A cui a fost ideea producției „Laraˮ?

CD: Ideea a fost a subsemnatului, Cătălin Dascălu, managerul Iulianei Beregoi și co-fondator Mixton Music. Ca o paranteză, tot eu am semnat și producțiile muzicale lansate până acum cu Iuliana.

  • Cine a scris scenariul, câte episoade va avea?

CD: Scenariul a fost scris de mine, sincer am încercat să apelez la un scenarist cunoscut, însă nu a reușit să redea în scris ceea ce aveam eu în minte. Așa că am pus mâna pe stilou, m-am așezat la birou și am scris scenariul primului episod în câteva zile. Glumesc, am scris scenariul într-o jumătate de oră, în Notes, pe telefon, în timpul unui concert de-al Loredanei, așa de multă energie îmi dă marea artistă cu care, din fericire, sunt și prieten.

Filmul va fi împărțit pe sezoane, primul sezon va avea zece episoade.

  • Care este targetul acestei producții?

CD: Targetul producției sunt, evident, copiii și adolescenții, adică publicul Iulianei, de la 5 la 15 ani, însă am primit feed-back foarte bun și de la adulți, care s-au uitat la primul episod cu sufletul la gură.

  • Ce obiective are acest proiect?

CD: Obiectivele proiectului sunt să venim cu ceva nou și original, ce nu s-a mai făcut, cred că am reușit cu asta, fiindcă avem primul serial de acțiune pentru copii. De asemenea, am reușit să o consacrăm pe Iulian, nu doar ca vloggeriță și cântareață, dar și ca actriță.

  • Care este investiția primului episod, există sponsori în acest sens?

CD: Investiția în primul episod este destul de mare și nu ma refer doar la bani. Toată echipa a investit mult suflet, energie și timp în acest proiect. Avem și un sponsor, Airmotion.ro, retailer de hoverboarduri și trotinete, care a rezonat cu ideile noastre și ne-a sprijinit.

  • Ce aspecte dezbate această producție? Care sunt învățăturile?

CD: Filmul dezbate multe aspecte: teribilismul, curajul, discriminarea, violența, puterea de a merge mai departe în ciuda piedicilor, prietenia, sinceritatea și multe altele.

  • Există posibilitatea ca serialul să fie difuzat și pe tv?

CD: Nu ne-am gandit la tv, ne-am gândit să-l facem, punct. Cine știe ce va fi în viitor…

  • Cum au fost copiii la filmări? Sunt și copii care au minimum de experiență în actorie?

CD: La filmări a fost incredibil, s-a lucrat în viteză, însă toți actorii au răspuns și s-au comportat exemplar. Nici unul dintre cei mici nu au nici un fel de experiență actoricească, i-am ales după feeling și instinct, cum facem de obicei și nu ne-am înșelat.

Eu am avut dintotdeauna acest vis, să fac un film. Am așteptat doar momentul și oamenii potriviți.

 

Iuliana a devenit cunoscută la doar 10 ani, prin participarea la emisiunea Next Star, difuzată pe Antena 1 , în 2015. Vlogging-ul a ajutat-o să se apropie de copiii din Republica Moldova, România, Rusia. Până în prezent, contul de youtube însumează 280.766 fani (5 sept.2017) și 159 clipuri, în timp ce pagina sa de facebook adună peste 131.000 fani.
Mai multe informații, aici.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.