Luptătorii Superkombat, Cătălin Moroşanu, Bogdan Stoica și fratele Andrei Stoica, împreună cu preşedintele Eduard Irimia şi voluntarii asociaţiei Fight for Life i-au vizitat pe cei peste 100 de copii bolnavi de leucemie internaţi la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, donând aparatură medicală, electrocasnice, sterilizatoare, scutece şi alimente.
Donaţia vine ca urmare a campaniei Fight for Life derulate de Superkombat la gala World Grand Prix de la Bucureşti, acolo unde s-au strâns fonduri pentru susţinerea Institutului Clinic Fundeni. „Responsabilitatea socială este foarte importantă pentru noi şi ne bucurăm că o mulţime de oameni s-au alăturat campaniei noastre, care se derulează la nivel internaţional. Superkombat nu este doar un circuit dedicat artelor marţiale, ci un produs main-stream care se adresează tuturor păturilor sociale”, a declarat preşedintele Eduard Irimia.
Injectomatele şi infuzomatele, care înlocuiesc perfuzoarele clasice, donate de Superkombat, îi ajută foarte mult pe micii pacienţi, întrucât medicamentele le vor fi administrate mai uşor şi mult mai rapid. Cu ajutorul acestora se obţine o concentrație constantă a unui medicament şi se înjumătăţeşte timpul de administrare, deoarece aceasta este continuă. De asemenea, administrarea tratamentelor cu ajutorul seringilor automate prezintă avantajul că necesită o cantitate mai mică de solvent pentru diluţia medicamentului, fapt important mai ales la pacienţii cu hipervolemie (creşterea anormală a volumului de sânge circulant). De asemenea, prin intermediul lor se diminuează riscul de complicații şi de efecte secundare.
Conform statisticilor, aproximativ 3.500 de copii sunt internaţi anual la Institutul Clinic Fundeni, mulţi dintre ei bolnavi de cancer. Cei aproximativ 100 de micuţi aflaţi în prezent la tratament la unitatea medicală şi-au arătat bucuria atunci când i-au văzut în carne şi oase pe cei doi sportivi. „Un gest cât de mic contează. E foarte important să se investească în aparatură performantă pentru salvarea acestor micuţi. Mă voi implica atât cât pot pentru a le oferi o mână de ajutor. A fost un moment emoţionant pentru mine atunci când i-am văzut pe micuţi şi mă strigau Regele Junglei şi mă luau în braţe. A fost un sentiment similar ca atunci când am câştigat un meci”, a declarat Moroşanu, completat de Bogdan Stoica: „Trebuie să tragem un semnal de alarmă pentru investiţii în domeniul sănătăţii. Medicii de aici fac eforturi supraomeneşti pentru salvarea copiilor. Ne bucurăm că am oferit un sprijin şi sper să putem continua campania”.
Aceasta nu este prima vizită a luptătorilor din circuitul Superkombat la Fundeni. Copiii au fost vizitați în primăvara acestui an şi de campionii Andrei Stoica şi Benjamin Adegbuyi. „Dacă atunci le-am oferit copiilor cadouri pe care părinţii nu şi le puteau permite, de data aceasta am venit şi cu un sprijin pentru spital, fiindcă există foarte multe lipsuri. Din păcate nu doar aici, ci în întreg sistemul medical românesc. Cu 2% din venit direcţionate în acest sens, se pot face lucruri mari”, a afirmat şi Otilia Caloian, vicepreşedintele Asociaţiei Fight for Life Charity.