Senatorului PSD de Suceava, Ovidiu Donţu luptă ca iniţiativa sa legislativă privind introducerea materiei „Alimentaţie sănătoasă” ca disciplină obligatorie în şcoală să treacă de Parlament şi să fie introdusă în curricula școlară.
Popescu-Horatiu Cristian, Medic Specialist în diabet, nutriție și boli metabolice ne răspunde la câteva întrebări privind educația alimentară și necesitatea introducerii acestei materii în școli.
1.Considerați că ora de alimentație sănătoasă este o necesitate sau doar un efect al trendului bio food?
1. Consider că ora de alimentație ar trebui introdusă în curricula obligatorie fiind o necesitate având în vedere tendința actuală de creștere a incidenței obezității și diabetului zaharat, binecunoscuți ca factori de morbiditate, de la vârste din ce în ce mai mici. Trebuie prevenite aceste afecțiuni din copilărie, prin adoptarea unui stil de viață sănătos ce includ alimentația dar și exercițiul fizic.
2. Câți ani sunt necesari pentru un copil din școala generală pentru a învăța elementele de bază ale unei alimentații corecte, sănătoase?
2. Legat de perioada necesară asimilării informațiilor trebuie ținut cont de doi factori: vârsta la care se începe prezentarea informației și gradul complexității acesteia. Sunt de părere că un an școlar este suficient pentru ca elevul să asimileze informațiile necesare, ce îl vor ajuta să aibă o alimentație sănătoasă. Vârsta recomandată este undeva peste 12 ani, deci în clasele gimnaziale, când copilul cunoaște alimentele, a încercat aproximativ fiecare aliment și este momentul să decidă individual cu privire la alimentația sa.
3. Sunt părinții pregătiți să sprijine în cadrul familial inițiativa legislativă? Dar profesorii, care ar trebui să predea această materie?
3. Inclusiv părinții au nevoie de educație alimentară, în ciuda trend-ului bio pe care îl sesizăm în piață. Sunt mulți care consideră la ora actuală că margarina și salamul sunt micul dejun perfect pentru copil. Profesorii ar trebui să fie instruiți de personal calificat-pentru a-și însuși noțiunile de bază necesare predării orei de nutriție.