De câțiva ani buni, datorită vitezei cu care circulă informația, suntem mai conștienți de impactul pe care omul îl are asupra naturii. Clipuri care prezintă schimbările climatice și efectul devastator asupra planetei au pe internet milioane de vizionări. ONG-uri, Asociații luptă pentru protejarea mediului înconjurător și reducerea poluării, tineri precum Greta Thunberg devin voci ale unei generații, în timp ce unii oameni nu reușesc nici măcar să ducă gunoiul acolo unde îi este locul, ci îl aruncă acolo unde face mai mult rău: în inima naturii.
Share-uri date unor mesaje de conștientizare, opinii despre topirea ghețarilor și fotografii cu zone pline de gunoaie formează un trend în sfera virtuală. Însă ce facem concret în lumea reală? Cum ne implicăm pentru a schimba situația actuală?
Plogging – un concept inovator
Conceptul de plogging a apărut în Suedia, în anul 2016, și presupune îmbinarea activității de alergare cu strângerea deșeurilor, ca o dovadă de responsabilitate față de mediu. În contextul preocupării internaționale față de reziduurile din plastic, ploggingul a devenit rapid popular în întreaga lume, fiind potrivit pentru persoanele de toate vârstele, pasionate de jogging şi de menţinerea unui mediu curat.
Alergătorii iau cu ei saci sau pungi de gunoi și, pe traseul ales, adună gunoaiele găsite. Totodată, aceştia pot opta și pentru rute noi pe care să alerge și să adune deșeurile aruncate în spațiul public. Ploggingul îmbină așadar activitatea fizică cu cea socială, aducând beneficii atât practicanților, cât și ambientului.
Clean and Run în Pădurea Băneasa
Sâmbătă, 5 octombrie, Greenfield a organizat un eveniment de plogging, împreună cu Băneasa Forest Run, în parteneriat cu Lets Do It Romania și Radio ZU și cu sprijinul Romprest și Romsilva. Deși vremea nu a fost una prielnică alergării prin pădure, peste 80 de persoane curajoase au venit să dea un exemplu civic. În pas de alergare, participanții la plogging au parcurs cumulat peste 25 km, reușind să adune peste 200 kg de gunoi din Pădurea Băneasa.
Partea bună este că oamenii conștientizează gravitatea poluării și se implică activ pentru a corija comportamente nedorite, care dăunează naturii. 200 kg înseamnă destul de mult gunoi pentru o zonă de pădure, despre care se presupune că este parcursă doar de oamenii care preferă să petreacă timp într-un astfel de mediu.
Mesajul plogging-ului este că sănătatea ta depinde de sănătatea naturii, iar dacă îți dorești schimbare, fii tu primul care o face. Clean and Run înseamnă mișcare și grijă pentru natură, responsabilizare și spirit civic. Greenfield își dorește ca plogging-ul să devină un concept popular în România, putând fi practicat de către oricine, singura condiție fiind ca procesul de selectare a gunoiului să se realizeze cu mănuși, iar gunoiul selectat să fie dus în containere special amenajate.
Cum a decurs inițiativa de plogging și rezultatele, în fotografiile de mai jos:
Evenimentul Clean&Run a fost organizat de Greenfield Residence si Baneasa Forest Run, in parteneriat cu Let’s Do It, Romania!, Radio ZU, cu sprijinul Romprest si Regia Nationala a Padurilor – Romsilva.