Revista pentru copii: Ghidul Pozneț de cultură, Nr. 6

Revista pentru copii, Ghidul Pozneț de cultură, a lansat ediția cu numărul 6. A fost un eveniment cu pozne și albastru, care a încântat părinții și copiii prezenți. 

Studiile susțin că doar 5% din români sunt interesaţi de citit. În același timp, peste 400 de mii de copii nu au ascultat niciodată o poveste înainte de culcare iar aproape jumătate dintre elevi au dificultăţi atunci când citesc.

Având în vedere aceste realizăți, Ghidul pozneț de cultură este o soluție pentru părinții care vor să își îndrume copii spre lectură. Și cum copiii au nevoie și de altfel de informație decât cea oferită de literatură, revista pentru copii este ideală pentru lectura în tandem: părintele citește revista sa de lifestyle, iar copilul, o revistă care îi este adresată.

Cum a fost la lansare? Colorat!

Albastru este atunci când îndrăznești să visezi pozneț din nou alături de mici și mari prieteni. Sau atunci când faci cunoștință cu copii talentați, despre care citești în Ghidul pozneț de cultură. Albastră este ploaia cântată din fluier și copilăria “atârnată” în expoziție frumoasă.

Albastru este atunci când ochii ți se măresc de curiozitate si fascinație în timp ce asculți povești cu praf stelar sau cu mijloace neconvenționale de zbor în albastrul cerului. Iar când echipe de mici pianiști se întrec în duete la pian, să visezi pozneț e o stare de spirit normală.

Cititorii care au fost prezenți duminică, 25 septembrie la Clubul Țăranului din București, au trăit din plin această stare, la evenimentul de lansare al revistei culturale pentru copii Ghidul pozneț de cultură numărul 6.

Revista propune subiectelor din diferite arii de interes: arhitectură, patrimoniu, literatură, muzică, teatru, film, experiențe multiculturale, jocuri șiactivități creative. Materialele sunt scrise și ilustrate într-un mod jucăuș și prietenos.

Obiectivul revistei este de a deveni un reper cultural important pentru copii, pentru părinți și profesori, care o pot utiliza ca un instrument de educație non-formală.

Revista pentru copii a debutat cu un program pilot, în cadrul căruia peste 5000 de copii au citit revista cel puțin o dată. Din 25 septembrie, reapare în același format atractiv, cu un prim număr despre amintirile din vacanță. Adică despre…Albastru!

Despre băieți cu ochi albaștri care dresează un papagal în pas de vals, despre albastru de Voroneț, dar și despre albastru Klein, despre casele lipovenilor din Deltă, despre mare, călătorii în albastrul cerului și multe alte povești savuroase și minunat ilustrate.

Detalii despre modalitățile de abonare la numărul de telefon: 0742 011 027 sau pe adresa de e-mail: lunadinmansardă@gmail.com

Revista pentru copii: Ghidul Pozneț de cultură, Nr. 6 apare lunar și se găsește în toate librăriile Cărturești și Librarium din întreaga țară. Ea este editată de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.