Sci+Fi FEST 2016 Festival de știință & science fiction

Sci+Fi FEST 2016 – Festivalul de știință & science fiction are loc între  30 septembrie – 1 octombrie la Biblioteca Națională a României.

Revista Știință&Tehnică, cu sprijinul Centrului Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3 și al Primăriei Municipiului București, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, organizează pe 30 septembrie și 1 octombrie Sci+Fi FEST 2016, un amplu festival de știință & science fiction care va avea loc la Biblioteca Națională a României din București (Bulevardul Unirii nr. 22).

Sub egida „știință și imaginație”, festivalul Sci+Fi FEST va aduce în fața publicului larg oameni de știință, cercetători, inventatori, profesori universitari, alături de scriitori science fiction, critici și promotori ai SF-ului românesc și internațional.

De asemenea, festivalul va cuprinde numeroase atracții pentru publicul larg: expoziții demonstrative de roboți și drone, concerte de muzică clasică și electronică, expoziții de artă SF și fantasy, concursuri de cosplay, zone de realitate virtuală și augmentată, demonstrații, experimente științifice interactive cu publicul, observații astronomice cu telescoape profesioniste, lansări de carte științifică și SF, paneluri, mini-conferințe, workshop-uri și multe altele.

Festivalul începe vineri, 30 septembrie, la Biblioteca Națională a României, atât în interior, cât și în parcarea exterioară, special amenajată pentru eveniment, la ora 17.00, afiliindu-se sărbătorilor europene „Noaptea Cercetătorilor” și „Noaptea Bibliotecilor”, cu o amplă expoziție de știință și hi-tech, invitând publicul să ia pulsul celor mai noi cercetări, proiecte și dispozitive smart realizate sau prezente în România.

Peste 20 de puncte de atracție vor fi prezente în interiorul Bibliotectii (zone de realitate virtuală, roboți, gaming, cercetare românească avansată ș.a.m.d.) și tot atâtea în exterior. Noaptea zilei de 30 septembrie se va încheia cu un concert de muzică electronică susținut de DJ Chlorys și cu observații astronomice (peste 20 de telescoape profesioniste vor fi puse la dispoziția publicului).

În ziua de sâmbătă, 1 octombrie, programul festivalului începe la ora 11.00 și ține, de asemenea, până la ora 23.00. În această zi, pe lângă expoziții și demonstrații, oferim un maraton de mini-conferințe de popularizare a științelor în cadrul căruia cercetători de la cele mai prestigioase institute de cercetare-dezvoltare din România. Alături de profesori universitari, inventatori, promotori ai științelor, scriitori și critici SF vor expune în nu mai mult de 15 minute cele mai importante descoperiri și activități pe care le întreprind în prezent la granița dintre știință și imaginație.

De asemenea, pe parcursul zilei, se vor desfășura concursuri de cosplay și vor avea loc lansări de carte SF. Artistul plastic Marian Simon va aniversa în premieră la București expoziția „Colecționarul de Vise”, editurile de carte SF vor avea evenimente dedicate, iar roboții de la Politehnică și RoboFun se vor întrece în competiții interactive.

Seara zilei de 1 octombrie va fi marcată de un moment ceremonial în cadrul căruia se vor acorda Premiile Știință&Tehnică celor mai importanți cercetători, inventatori și oameni de știință ai momentului, scriitorilor science fiction români și jurnaliștilor de popularizare a științelor din România. Festivalul Sci+Fi FEST 2016 se va închide cu un concert extraordinar de muzică clasică, în cadrul căruia Orchestra Medicilor va interpreta teme muzicale clasice, dar și teme din filme și seriale SF&F.

Cum se va desfășura festivalul Sci+Fi FEST 2016?
În exterior, în parcarea bibliotecii, principalele zone de interes sunt:
ZONA DE ASTRONOMIE – numeroase astrocluburi din România vin cu telescoape profesioniste (peste 20) și oferă observații astronomice, workshopuri și prelegeri de astronomie gratuite publicului;

ZONA DE CARTE SF&F: cele mai importante edituri de carte SF din România vor prezenta cele mai noi titluri de carte science fiction și fantasy în interiorul unor standuri special amenajate și de asemenea vor lansa cărți în cadrul unor evenimente speciale;
ZONA ECO, dedicată tehnologiilor „verzi”, prietenoase cu mediul înconjurător prezintă publicului: panouri fotovoltaice, mașini electrice, roboți, bărci electrice. Expozanții din zona eco sunt Tesla Motors, BMW, Nissan, Renault, Renovatio, Institutul ICPE, E-mobility, X-Flight, Casa Eco, Nine-hot plus mulți alții.

ZONA HI-TECH: Institutul de Fizica Pământului, Institutul de Optoelectronică, Politehnica București, Discovery Channel și foarte mulți alții prezintă publicului aplicații inedite ale tehnologiilor de vârf!
ZONA DE SCIENCE-CATERING: susținută de faimosul bucătar autohton Petrișor, zona oferă publicului alimente și băuturi non-alcoolice, dar și un spațiu de discuții și socializare.

În interiorul bibliotecii, principalele puncte ale Sci+Fi FEST sunt:
 Standurile tematice ale celor mai importante INSTITUTE DE CERCETARE și dezvoltare din România: IFIN-HH cu superlaserul de la Măgurele ELI-NP, INCAS cu holodeck-ul de realitate virtuală, Institutul de Studii Spațiale cu participarea României la programele spațiale ESA, INCD Tulcea cu cele mai noi cercetări din Delta Dunării, INCD Rm. Vâlcea cu aplicații deosebite ale criogeniei plus foarte mulți alții.
 Colțuri tematice speciale: colțul Marte – în care literatura science fiction își dă întâlnire cu știința + colțul Jules Verne, dedicat cărților și predicțiilor marelui scriitor.

 Zona de REALITATE VIRTUALĂ: echipamentele de VR vor fi aduse de Samsung România, care de asemenea va prezenta software științific și educațional cu ajutorul realității virtuale, cu demonstații live și interactive.
 Zona de ROBOTICĂ: va fi susținută de RoboFun și de Politehnica București – roboți demonstrativi, interactivi; publicul va fi invitat să interacționeze și să controleze roboții.

 Zona de IMPRIMANTE 3D: va fi susținută de Science Hub și de Nod Makerspace – cu demonstrații live, interactive cu publicul.
 Zona dedicată COPIILOR: va fi susținută de „Profesorii Trăsniți de la Fun Science România” și de „Orășelul Cunoașterii”, care vor organiza spectacole tematice dedicate științei și scurte, dar spectaculoase experimente științifice pentru cei mici.
 Zona dedicată SOFTWARE-ULUI EDUCAȚIONAL: platforma EduPedia, dezvoltată de Samsung România, va fi prezentată în premieră publicului românesc.

 Zona de GAMING: PC Garage pune la dispoziția publicului 20 de stații de gaming performante cu ajutorul cărora copii (și nu numai) se vor întrece în competiții de jocuri cu premii.
SCENA MARE a festivalului – amplasată în atriumul Bibliotecii. Pe aceasta, vor fi prezentați toți expozanții: oamenii de știință și scriitorii SF vor ține prelegeri tematice și mini-conferințe; tot aici, se vor decerna premiile și vor avea loc concertele muzicale.

Maria Rosetti nr. 5, sector 2, Bucureşti, România contact@stiintasitehnica.com www.stiintasitehnica.com
Pentru mai multe detalii despre festival, accesați http://stiintasitehnica.com/scififest/.

Intrarea la festival este gratuită!

Dacă doriți să susțineți  Sci+Fi FEST 2016 pe facebook sau să vă anunțați cunoscuții și persoanele interesate că mergeți la festival, o puteți face prin bifarea căsuței going și un share al evenimentului https://www.facebook.com/events/199380453813249/

Sci+Fi FEST este un eveniment organizat de revista Știință&Tehnică, cu sprijinul Centrului Cultural Casa Artelor și al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Partener principal: Biblioteca Națională a României.

Parteneri: Samsung, Universitatea Politehnică din București, Societatea Română de Fizică, IFIN-HH, ANCS, INCAS, ADIP. Parteneri media: Discovery Channel, Sound of Science, Rock FM, Radio Zu, Antena 3, Libertatea.

Sci+Fi FEST 2016 susține București2021 – oraș candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Află mai multe pe www.bucuresti2021.ro

sci+fi fest 2016

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.