Știricim vorbește pe înțelesul copiilor și vine în ajutorul părinților prin povești felurite, cu și despre oameni mari sau mici. De data aceasta însă, avem în prim plan un personaj de poveste. Da! Un personaj de poveste a acceptat să ne răspundă la întrebări, pentru a ne explica ce sunt poveștile personalizate și cum ajunge un copil, un personaj de poveste.
Interviu cu un Sashi, personaj de poveste – real
Știricim: Sashi, tu ești o fetiță reală, prin ce magie ai ajuns personaj de poveste?
Sashi: Este fantastic, nu-i așa? Când mami mi-a citit povestea MEA, mi-am închipuit că doar o zână ar putea să facă asta. O zână care a stat pe umărul meu, zi de zi, fara ca eu să știu de ea, care m-a vegheat și înțeles, altfel nu îmi explic.
Știricim: Fiecare copil visează să trăiască o poveste. Cum te simți acum, când ești un personaj într-o carte?
Sashi: Mă simt ireal, ca aripile unui spiriduș. Aș întinde mâna să îmi ating obrazul, dar eu nu sunt acolo. Ciudat, nu?
Știricim: Vrei să împărtășești povestea ta tuturor copiilor, sau vrei ca povestea ta personalizată să fie știută doar de cei apropiați? (Se poate solicita ca o poveste personalizată să rămână secretă, nu postată sau împărtășită pe web?)
Sashi: Vreau ca toaaată lumea să știe ce poveste minunată am eu.
Știricim: Dacă ai ști că există o fetiță, care va citi povestea ta, ce i-ai transmite?
Sashi: Că povestile frumoase devin realitate într-un fel sau altul.
Întrebări pentru Cristina Guraliuc, autoarea poveștilor personalizate
Știricim: De câte detalii este nevoie pentru a personaliza o poveste?
Cristina G.: Cât mai multe, multe, multe. Chiar în detalii stă ascunsă de multe ori povestea, să știi. Un episod aparent banal se poate transforma în nucleu al poveștii.
Nu este de ajuns să știu ce vârstă are personajul principal și ce culoare au ochii săi, deși mă ajută și acestea. Am nevoie să creez imagini plastice, colorate, vii, pentru asta e nevoie de o avalanșă de lucruri mărunte, rupte din viața reală a personajului. Niciodată nu e prea mult.
-Știm că cei mici nu au disponibilitate prea mare de a realiza o activitate, chiar dacă este de ascultare. Cât ia unui părinte să citească o poveste de-a ta?
Cristina G.: Da, așa este, dar putem folosi timpul în avantajul nostru. La copiii mai mici, să zicem de 2, 3 ani, funcționează extraordinar jocul de rol, așa că mereu, dar mereu, îi citesc Ilincăi poveștile mele, cu voce tare, cu intonație. Dacă au efect asupra ei, e foarte bine. Dar de regulă mai șlefuiesc până ajung la varianta finală. Încerc să mă limitez la câteva minute de lectură de calitate, cu elemente în care copiii sa se regăsească.
Pe de altă parte, copiii mai mari au un nivel mai ridicat de înțelegere, povestea are mai multe detalii, deci crește și timpul pe care îl petrece ascultându-și povestea. Cea mai tare chestie pe care mi-a spus-o un părinte a fost că micuțul a fost așa entuziasmat că a primit cărticica lui, încât a citit-o singurel pe drumul de la poștă, acasă. Cât să fie, 10 minute? Au fost cele mai frumoase 10 minute din ultima perioadă. M-a încântat!
-Ce rol au desenele în acest concept de cărticele personalizate?
Cristina G.: Am privit mereu ilustrațiile ca pe un element ajutător al textului, complementar, nu invers. Deci ele vin să înfrumusețeze povestea, să îi adauge un strop de farmec. O carte personalizată nu ar fi 100% unică dacă nu ar avea și elemente vizuale care să oglindească personajul întocmai.
-Care a fost cea mai impresionantă reacție a unui copil la faptul că s-a regăsit în povestea din carte?
Cristina G.: Ooh, au fost mai multe. Este reacția lui Vlad care și-a citit singurel povestea, ar mai fi și Ariana care în poveste a primit o “scrisoare” de la surioara ei încă în burtica mamei; a fost extrem de receptivă și își tot întreba mama de unde știe sora ei atâtea lucruri despre ea. În principiu cam toți pun aceleași întrebări, li se pare incredibil cum “povestea îi cunoaște deja”.
-Care este elementul magic al cărților personalizate?
Cristina G.: Cărțile personalizate sunt unice pe lume! Ador să spun asta. O astfel de carte nu se mai găsește nicăieri pe glob. Cum sună asta?
În plus, o carte personalizată deschide apetitul pentru citit, deschide de fapt un sertărel în care ținem ascunsă imaginația.
Și ca să aflați povestea Sarei, v-o redăm mai jos:
„Fetița care se legăna pe lună nu era o fetiță oarecare. Ea era mereu curioasă și foarte curajoasă. Odată s-a întâlnit cu un leu pe care aproape că l-a tras de coadă. S-a încruntat la el și a strigat „Roarrr!” atât de tare, încât leul a fugit. Altă dată, s-a luat la întrecere cu un porumbel. Ea alerga, el zbura de asupra ei, atât de aproape, că părul ei prins în codiță îi sălta și îi atingea picioarele porumbelului. În altă zi, fetița așteptă să se oprească ploaia și fugi într-un suflet să încerce toate bălțile din curte. Când s-a întors în casă, era udă până la piele. În seara aceea, fetița nu prea putu să doarmă. Așa că deschise geamul și privi Luna care arăta ca un covrig pe jumătate mâncat.
– Oh, Lună, ce frumoasă ești. Dacă aș putea ajunge până la tine, aș face un leagăn maaare și m-aș lăsa purtată de brațele tale.
– Atunci dormi, fetițo, răspunse Luna de pe cer. Dormi și vei visa că te legeni în brațele mele, în cel mai frumos balansoar.
Fetița închise repede geamul și, scufundată între pernele pufoase, visă că se leagănă pe Lună. Și visele devin realitate uneori, când ți le dorești tare, tare.
Sfârșit”.
Mai multe detalii, pe mamamiciteste.ro.