Luna decembrie este luna de basm, mult așteptată de copiii mici și mari. Spiritul sărbătorilor este un cumul de emoții, pe care le intensificăm prin spectacole, concerte, decoruri și activități cu tematică. Hotel Iaki oferă constănțenilor și turiștilor un spectacol cu melancolie: Crăiasa Zăpezii.
Trend-ul cartoon dictează personajele de basm ale fiecărei generații. În prezent, Elsa este cea care a acaparat interesul copiilor, fapt pentru care inclusiv industria jucăriilor și a hainelor pentru copii s-au adaptat, având acest personaj în prim plan. Părinții au avut și ei o regină de gheață, învăluită într-o aură feerică, a poveștilor minunate la gura sobei: Crăiasa Zăpezii.
Trupa Sufletel prezinta un spectacol interactiv in care povestea ne incalzeste sufletul, ne mangaie amintirile si ne topeste crusta sub care ne ascundem trairile! O poveste de iarna asemenea unui ceai cald aromat, primit dupa ce ai umblat atat prin viscol.
Un baietel si o fetita se jucau impreuna si erau cei mai buni prieteni, pana cand, intr-o zi, baiatul s-a schimbat brusc si a fost rapit de regina zapezilor. Ce nevoie are o regina cu inima de gheata de un baietel in singuratatea ei polara? Ce nevoie are sa ucida orice sentiment uman in el si sa il transforme intr-o copie, mica, ce-i drept, a ei? Fetita este singura care nu accepta disparitia lui. Si, ghiciti ce, pleaca singura prin lume sa il caute. Nu stie unde e, dar alege sa mearga spre nord. Pe drum intalneste oameni ciudati, isi face prieteni buni, dar nici perspectiva prieteniei, nici teama de singuratate nu o opresc din cautarea ei. Odata ajunsa la pol, cum il va face insa pe baietel sa vrea sa vina cu ea, inapoi in lumea urata si calda si imperfecta? Cum poti convinge pe cineva sa renunte la perfectiune pentru viata, pur si simplu? Duminica, 10 DECEMBRIE, ORA 11.00, Trupa Sufletel va asteapta la Hotel IAKI Mamaia, pentru a va prezenta o lume plina de magie in CRAIASA ZAPEZII! Rezervari 0735 405 986 /Bilet 25 lei, persoana / Rezervarea telefonica este obligatorie. Biletele se achiziţionează cu 24h de la rezervarea telefonică. Participantii la eveniment sunt rugati sa soseasca la spectacol in intervalul 10.00 – 10.30 Organizatorii nu își asumă supravegherea copiilor, fiecare copil trebuie supravegheat de un adult însoțitor. Parteneri: IAKI SPA, Ara Sound, Antena 1, Constanta News, Evenimente Constanta
Pianul fermecat - aparent o poveste, în realitate un spectacol poveste, de interes pentru copiii iubitori de muzică și poezie. Duminică, 4 iunie, părinții care nu au plecat cu copiii în mini vacanța de Rusalii, pot oferi copiilor un moment distractiv și educativ.
În contexul digitalizării și a interesului din ce în ce mai mare pentru device-uri, jocuri și lume virtuală, părinții sunt responsabili să ofere copiilor și alte forme de divertisment. Tot ceea ce înconjoară copiii este perceput ca normalitate, de aceea este bine să integrăm în activitățile copiilor și contexte creative, interactive, din care să poată învăța noi și noi lucruri.
Pianul Fermecat este un spectacol de muzică si poezie pentru copii, interactiv și cu doză consitentă de umor, în care actrița Daniela Nane vorbește cu copiii și le deschide apetitul pentru lectură, iar poeziile și fabulele alese îi amuză atat pe cei mici, cât și pe părinți.
Copiii vor face cunoștință cu mari nume ale literaturii romane și universale: La Fontaine, Grigore Alexandrescu, Marin Sorescu, Steinbeck, Toparceanu și alții.
Pianul conduce publicul pe note muzicale semnate de mari compozitori, cum ar fi Rachmaninov, Chopin, Piazzolla, Satie, Massenet sau încântă cu prelucrări folclorice inedite.
La pian – pianistul concertist Ioana Lupașcu, studenta a marelui pianist rus LAZAR BERMAN, care spunea despre ea că are “imense posibilități tehnice și artistice”. Ioana a fost denumită în presa „o forță a noii generații”.
Un spectacol pretios ca o perlă de colecție, dar plin de energie, vivacitate și umor care timp de 60 de minute va aduce zâmbetul pe fața copiilor.
Biletele se pot achizitiona prin reteaua Bilet.roExista 3 categorii de preturi:
La fiecare spectacol exista un numar limitat de locuri VIP (32 de locuri) – situate central în primele 2 rânduri și care vor primi cadouri/suprize de la sponsorii/partenerii spectacolului. Rugăm părinții să explice acest lucru copiilor, pentru a nu se simți diferențiați. Categoria I VIP: 40 leiCategoria II: 30 leiCategoria III: 25 lei Mai multe detalii aici.
"Aventurile bunicuței Julieta", un altfel de spectacol pentru copii, revine sâmbătă, 20 mai, la Club Miruna în București. Crina Zvobodă, Romeo Alună și Bunicuța Julieta vă invită să descoperiți magia unui teatru de păpuși atipic, dar distractiv.
Crina Zvobodă este cunoscută datorită talentului său cu care s-a prezentat la emisiunea "Românii au talent". Pentru a distra copiii, Crina folosește păpuși și un talent special al ventrilocului, de a vorbi pentru păpuși, fără să se observe, cu o interpretare nostimă, care stârnește comicul.
Știricim: Cum sunt copiii după un show și cum te simți tu după ce susții spectacolul?
Crina: Starea copiilor este și stare mea. Ei sunt entuziasmati și fericiți, iar zambetul lor îmi ține de foame o zi întreagă.
Părinții care vor să ofere copiilor o zi specială, plină de divertisment, trebuie să știe și că ventrilocia ajută în dezvoltarea abilităților comunicaționale.
"Aventurile bunicutei Julieta" va fi un spectacol plin de umor, inedit și 100% interactiv. Romeo Aluna și Bunicuța Julieta vor oferi copiilor o porție zdravană de râs. Atât copiii, cât și părinții, vor avea parte de divertisment.
Detalii spectacol de ventrilocie:
Preț bilete: 40 lei/ copil (părinții au acces gratuit) Locație: str. Traian nr.160 sector 2, Club Miruna
MiniArtShow by Ioana Ginghină vă invită să sărbatoriţi împreună ultima duminică din vară! Foisorul Copiilor, din parcul IOR (Titan) vă aşteaptă pentru o repriză de distracţie de neuitat.
Sunteţi aşteptaţi, cu mic, cu mare, pe 30 august, de la 10:00 la 11:30, alături de personaje îndrăgite din legende şi basme să petreceţi cu muzică şi joacă! Ba mai mult decât atât, se vor făuri instrumente muzicale din linguri de lemn, iar copii vor putea fi pictaţi pe faţă!
Intrarea este liberă, iar distracţia garantată!
Despre acest proiect, Ioana menţionează următoarele: Miniartshow este proiectul meu de suflet născut din dragoste pentru cei mici. Învăţământul prin teatru se bazează pe joc. Strategia educaţională prin joc înseamnă inventivitate şi ingeniozitate, dezvoltarea imaginaţiei, dezvoltarea atenţiei, a spiritului de observaţie, al comunicării şi al spontaneităţii. “Jocul” , acest tip de "disciplină distractivă", oferă simultan şi libertate şi rigoare, dezvoltând încrederea în sine, creând posibilitatea de a-ţi descoperii şi folosi cele mai bune abilităţi, fiind cel mai bun stimulent pentru capacitatea de expresie a copilului.
Luna noiembrie anunţă un super show pentru părinţi, copii şi bunici! Celebrele Păpuşi Muppets vor fi prezente în premieră la Bucureşti, în spectacolul „Sesame Street Live - Elmo Makes Music”.
Păpuşile Muppets, celebrele personaje care îşi menţin popularitatea după mai bine de trei decenii vin la Bucureşti cu o producţie artistică adresată tuturor categoriilor de vârstă. Spectacolul muzical, „Sesame Street Live - Elmo makes music” va avea loc în data de 17 noiembrie la Sala Palatului din capitală, ora 19.00.
Spectatorii se vor putea bucura live de o poveste excepţională, din care nu vor lipsi jocurile interactive şi cele mai cunoscute cântece pentru copii, reorchestrate pe ritmuri de rock, pop, reggae, hip-hop, jazz sau country, interpretate într-o manieră originală. Copiii şi adulţii care au crescut alături de faimosul serial de televiziune „Sesame Street” sunt invitaţi să se alature distracţiei alături de faimoasele păpuşi Muppets. Abby Cadabby, Elmo, Big Bird, Cookie Monster, Oscar, Bert, Ernie sau Telly sunt doar cateva dintre cele 17 personaje ce vor evolua, sub lumina reflectoarelor pe scena Sălii Palatului, într-un decor fascinant, plin de culoare.
Produs de VEE Corporation Production, spectacolul muzical „Sesame Street – Elmo makes music” include un conţinut educational ce contribuie la dezvoltarea cognitivă şi emoţională; show-ul poate fi perceput ca un instrument deosebit de util copiilor preşcolari şi elevilor.
Abby Cadabby, „zâna în formare”, pasionată de muzică şi de cântat, decide să îşi întemeieze o trupă pe Sesame Street. Dar există o problemă – aceasta descoperă că îi lipsesc toate instrumentele. Ce va face Abby pentru a găsi o soluţie? Noii săi prieteni de pe Sesame Street i se alătura şi o vor ajuta să descopere „instrumente„ despre care nu nici ştia că există, precum: vase, linguri, capace ale coşului de gunoi sau chiar borcanele pentru dulciuri. Într-o poveste muzicală plină de culoare şi veselie, Elmo şi prietenii săi îi vor învăţa pe spectatori, că oricine poate să cânte şi să compună muzică deosebit de frumoasă.
„Sesame Street –Elmo Makes Music”, un eveniment de la care toţi spectatorii vor rămâne cu amintiri de neuitat şi vor fredona toate melodiile mult timp după încheierea spectacolului.
Biletele au fost puse în vânzare şi sunt disponibile la Sala Palatului, în reţeaua Bilete.ro la magazinele Inmedio, Oficiile Poştei Romane, magazinele Germanos şi online pe www.bilete.ro.
Preţurile acestora variază în funcţie de categoria de loc, astfel: Golden VIP - 185 lei, VIP - 165 lei, cat.I – 145 lei, cat.II – 99 lei, cat.III – 85 lei si cat.IV – 67 lei.