Secolul vitezei, tehnologizarea excesivă și activitățile stresante atrag atenția asupra faptului că uneori uităm să fim umani și să trăim momentul prezent. Compromisurile pe care le implică o carieră de success afectează viața familială, în special copiii, cu care nu mai petrecem atât de mult timp, dar cărora ne permitem să le oferim tot ce nu am avut noi vreodată: cursuri diverse, excursii, device-uri scumpe, jucării felurite, uitând că în realitate au nevoie de simpla prezență a părinților și timp petrecut împreună.
Inițiativa legislativă de a proclama 1 Iunie drept o zi liberă trage semnalul de alarmă cu privire la faptul că timpul scurt petrecut de părinți cu copiii lor și lipsa de evenimente dedicate acestei zile afectează în mod negativ evoluția copiilor și dezvoltarea lor în societate.
În realitate, problema este mult mai gravă. Părinții își iubesc necondiționat copiii și încearcă să compenseze lipsa timpului de joacă petrecut împreună, prin jucării scumpe și tot felul de mofturi, uneori nepotrivite vârstei. De multe ori aceștia își propun vehement să nu mai achiziționeze jucării noi, deoarece copilul are deja un număr impresionant acasă. De aceea, este foarte important momentul achiziționării unui nou joc și cum se întâmplă acesta.
Cine decide achiziția unei noi jucării?
Pașii în achiziția unei noi jucării sunt de regulă aceiași: copilul vede o reclamă și solicită jucăria până ce o obține sau, copilul, fiind la cumpărături cu părinții, alege jucăriile dorite și nu renunță până nu pleacă acasă cu măcar una dintre ele. Un astfel de obicei înseamnă o cheltuială considerabilă și poate obișnui copilul să creadă că i se cuvinte tot, mai ales când apelează la micile trucuri de manipulare (plâns, nervozitate).
Sugestie: dacă ții la bugetul familiei, dar și la educația corectă pe care vrei să o oferi copilului tău, este bine să înțelegi că iubirea nu se contorizează prin numărul de jucării achiziționate și dacă fiul/fiica nu se comportă adecvat în magazin, atunci este cazul să găsești altenative (un loc de joacă) pentru a nu te mai însoți în supermarket.
Jucăria din reclamă sau de pe raft are o funcție reală, sau este doar un moft?
Faptul că o păpușă întruchipează un personaj de poveste nu ajută copilul să folosească respectiva jucărie în diferite context de joc, decât dacă are companie de joacă și sugestii noi de joc. Contrar, se va plictisi repede, iar investiția nu rentează.
Care sunt așteptările tale ca părinte, de la o jucărie?
Bucuria și entuziasmul copilului fericit că a primit jucăria dorită nu se compară cu nimic. De aceea, și tu, ca părinte, te aștepți ca jocul cu respectiva jucărie să fie repetat în câteva rânduri și să ofere o ocupație copilului, timp în care tu te poți ocupa de treburile casei sau chiar relaxa.
Există și situația când părintele achiziționează o jucărie pentru funcția sa educativă, așteptând de la acea jucărie să dezvolte creativitatea și atenția copilului. Aceasta este și cea mai bună variantă, când părintele alege o jucărie pentru că înțelege utilitatea acesteia și nu doar că o dă în dar copilului, dar îi și explică ce face jucăria, de ce este specială, și, jucându-se împreună, îi oferă câteva lecții importante de viață.
Păpușa Lammily este o păpușă educativă, singura păpușă la nivel internațional care respectă criteriile realiste ale corpului uman. Pe lângă reperul de normalitate oferit prin puterea exemplului, Lammily are un kit cu abțibilduri, care imită micile imperfecțiuni ale corpului. Copilul se poate naște cu alunițe sau pistrui, ori poate începe să poarte ochelari.
Kitul de semne este util pentru că ajută părintele să explice copilului mai ușor toate aceste lucruri normale în viața unui om, pentru a-l ajuta pe acesta să perceapă corect tot ceea ce ține de corpul său.
Interacțiunea dintre părinte copil este astfel un joc cu rol de lecție, în cadrul căreia copilul aplică păpușii imperfecțiunile, care îi sunt explicate de părinte și învață despre vindecare și prevenție. Odată ce jocul ajunge în punctul vindecării, abțibildul este înlăturat și lipit la loc pe hârtie, pentru o viitoare situație de joc.
Efectul este benefic pentru copil, deoarece acesta află că nu este ciudat dacă s-a născut cu imperfecțiuni sau dacă pe parcursul vieții are mâna în ghips ori are o rană, o cicatrice, o vânătaie și învață să reacționeze atunci când va fi cazul în situațiile respective. Lammily are inclusiv un abțibild sub formă de ochelari, ceea ce ajută copilul să se identifice cu păpușa și să nu se mai simtă diferențiat în grupul din care face parte și în care, poate, este singurul cu defect de vedere.
Kiturile vestimentare cu care se vinde păpușa ajută copilul să învețe câteva repere de vestimentație și cum poate asocia hainele pentru o ținută plăcută. Deciziile pe care le ia singur îi sporesc încrederea în sine și în gusturile sale, mai ales odată ce primește aprecierea unui adult.
Recomandăm părinților să nu mai cumpere jucării dacă nu au de gând să fie parte din jocul ulterior al copilului cu jucăria. Bucuria celor mici este mult mai mare atunci când creează un context cu părintele, când i se explică lucruri, dar mai ales când este apreciat pentru ideile sale de joc. Lammily este o jucărie care militează pentru normalitate și interacțiunea dintre părinte-copil, întrucât așa cum învățarea are trei etape, așa și o jucărie își face rolul în câteva etape: achiziția inspirată, jocul interactiv cu explicații și oferirea unor noi context de joc pentru a verifica aprofundarea informațiilor prezentate anterior.
Copiii au nevoie de exemple pozitive oferite de jucării și de personajele cu care interacționează, dar mai presus de orice, au nevoie ca părinții să le fie modele în viață, deci este ideal dacă puteți să le fiți nu doar părinți, educatori, dar și tovarăși de joacă.
Invităm familiile să își împrietenească fetițele și chiar băiețeii cu Păpușa Lammily, pentru a avea un reper corect despre normalitate, frumusețe și transformări ale corpului. Lecțiile sub formă de joc oferite de părinți contribuie semnificativ la formarea adultului de mâine. Fiți adulți responsabili, creșteți frumos adulții de mâine, oferindu-le repere corecte de frumusețe și normalitate.
Copii învață despre lumea înconjurătoare din familie, din cadrul instituțiilor de învățământ, prin descoperire individuală, dar și prin intermediul reperelor formate analizând lucrurile, obiectele, persoane cu care interacționează.
Media și comerțul oferă în prezent repere eronate, atât în ceea ce privește standardele de viață, cât și standardele de frumusețe, ceea ce conferă copiilor așteptări nerealiste, obiective aproape imposibile, lucru ce îi va conduce spre frustrări, neîmpliniri și depresii. Produsele adresate copiilor trebuie să le confere acestora o perspectivă realistă și sănătoasă asupra vieții. Păpușile sunt primele obiecte față de care copiii se atașează și pe care le concept ca pe niște prieteni, cu care, independent de voința lor, se compară. Copilul va percepe acel tipar drept normalitatea și va tinde spre acel standard.
Copiii imită și împrumută din comportamentele celor din jur. O fetiță își va imita cu precădere mama, la fel cum băiatul pe tată. Produsele comerciale și cele televizate cu care interacționează le vor servi copiilor drept modele întreaga viață, pentru că ceea ce văd la vârste fragede vor percepe drept normalitate. Este responsabilitatea părinților să aibă grijă nu doar de desenele vizionate de către copii, ci și cu ce jucării se joacă aceștia.
Lammily este prima păpușă la nivel internațional care aduce în atenția tuturor nevoia de normal și de acceptare a corpului uman așa cum este el, cu toate schimbările care intervin pe parcursul vieții și pe care uneori le acceptăm foarte greu sau deloc. Diferențele cu privire la aspectul fizic au notă discriminatorie, iar discriminarea nu își are locul într-o societate democratică modernă.
Păpușa Lammily reprezintă acea fată normală, cu dimensiuni medii ale corpului, care acceptă schimbările pubertății și eventualele semne pe care le poate avea pe corp pe parcursul vieții sale: vânătăi, cicatrici, vergeturi, celulită sau pete. Se dorește asemănarea sau identificarea cu păpușa prin elementele sale reprezentative: forma corpului, naturalețea aspectului fizic și hainele sale.
Observând prin joc și descoperire schimbările corpului uman, preferabil cu explicațiile unui adult, copilul va accepta mai ușor ideea. Când va roși sau va avea o vânătaie, copilul își va aminti episodul cu păpușa, iar prin comparație, va înțelege că este ceva normal.
Datorită membrelor mobile ale păpușii, jucăria are un rol interactiv, aceasta fiind o companie potrivită de joacă în diverse ipostaze. Abțibildurile sunt, de asemenea, un instrument util și educativ, prin care copiii descoperă locul pe corp unde apar semnele și, odată ce consideră că are loc vindecarea, le pot îndepărta și reutiliza cu alte ocazii de joc.
Între 50 și 90% dintre femei dezvoltă vergeturi în timpul vieții și peste 90% dintre femei au la un moment dat celulită. Acneea este comună, cu precădere în adolescență și aproximativ 80% din oameni au o erupție între 11 și 30 de ani.
„Tiparele ideale de frumusețe iau o direcție eronată. Se creează o lume plastifiată, plină de compromisuri și un frumos fals, exagerat. Este timpul să readucem reperele de frumusețe la linia normalului, a naturalului, a decenței”, susține Cristina Stan, distribuitor oficial al Lammily.com.
Papusa educativa Lammily Romania poate fi achiziționată pe www.lammily.ro la prețul de 163 Ron, împreună cu accesorii care imită semne ale corpului și vestimentații de vacanță.
Proiectul Lammily aparține lui Nickolay Lamm și s-a dovedit a fi un succes încă de la lansarea conceptului, din 2014. Intenția lui Nickolay a fost de a arăta că și normalul este frumos.
Site: www.lammily.ro
Facebook: https://www.facebook.com/Lammily.Ro
Reacțiile elevilor de la Colegiul Saint Edmund din Pittsburg, în interacțiunea cu păpușa educativă Lammily, sunt elocvente: