
Tata iubea natura așa cum puțini oameni o fac. Îi plăcea să petreacă timp în grădină, printre copaci și să aibă grijă de flori. Mereu era ceva de făcut în vie, de aranjat niște plante agățătoare sau de curățat plantele din apartament. Viața pe repede înainte din București mă face să cred că nu îl dezamăgesc prin prisma faptului că nu am omorât încă plantele din casă, pe care le-am tot primit cadou.
Da, tată, îți semăn mult și îți transmit, de aici, dintre muritori, că am plantat pentru prima dată un copac. Așa că, vino, tată, să mă vezi, sunt mândră de mine că îți calc pe urme.
În dimineața plantării, privind zona, am văzut un copac căzut. Și pentru că mi-a venit în gând faptul că spuneam mereu că ești stâlpul meu de putere, am decis să plantez primul meu stejar lângă acel falnic copac, doborât de vreun fulger. Îmi place să cred că stejarul meu va prinde rădăcini și va fi, peste ani, un semeț în Pădurea Băneasa. Și da, i-am pus un nume copacului, este menționat în video. Face sens, nu?
Cea mai mare acţiune de plantare a început sâmbătă, 8 decembrie, la marginea Pădurii Băneasa, eveniment ce a avut loc în ziua premergătoare competiţiei Băneasa Race. Proiectul face parte dintr-o campanie mult mai mare care constă în plantarea de arbori şi arbuşti până în 2028.
Comunitatea Greenfield a organizat cea mai mare acţiune de împădurire din ultimul an în nordul capitalei, reuşind astfel să aducă peste 150 de voluntari, printre care se află şi 30 de copii, locuitori ai cartierului construit de Greenfield, dar şi multe alte persoane care au participat din propria iniţiativa la activităţi. Specialiştii Romsilva i-au întâmpinat pe voluntari, i-au instruit şi sprijinit în toată perioada. Fiecărui participant de cursa i s-a oferit să planteze câte un puiete, în total s-au sădit peste 1000 de copaci pe o suprafaţă de 0,5 ha. Activitatea de plantare a copacilor prevede plantarea a încă 4500 de arbori, se arată într-un comunicat de presă emis redacţiei noastre.
Acţiunea a fost înaintată de compania Impact Developer&Contractor SA, dezvoltatorul cartierului Greenfield şi sprijinită de Romsilva Bucureşti şi Băneasa Race. De asemenea, puieţii, materialele de lucru şi băuturile calde au fost asigurate tot de companie.
Primăvara, vara și chiar toamna purtăm balerini. Nu de puține ori am simțit stare de disconfort când am purtat balerini și recunosc, m-am tot gândit că nici cei cu vârf rotund, nici cei cu vârf ascuțit nu respectă, într-o formă sau alta forma piciorului, respectiv a degetelor. Practic, doar încălțările făcute după propria formă a piciorului sunt cu adevărat comode, așa cum este și cazul opincilor.
Da, opinci, ați citit bine. Opincile se produc în continuare în câteva sate din România și, pentru că sunt unii români care nu vor să lase acest accesoriu să pălească în timp, Izabela Mandoiu extinde creația vestimentară cu o linie de opinci.
Miercuri seara, în incinta Hotelului Iaki, a avut loc o premieră în materie de fashion, iar elementul principal au fost opincile. În cadrul unei prezentări de modă inedite, modelele au defilat îmbrăcate în creații vestimentare cu influențe din folclor și încălțări tradiționale, semnate de designerul român Izabela Măndoiu.
După ce în 2015 a început o campanie pentru a promova proverbele românești, iar în 2016 a reinterpretat năframa tradițională, Izabela Mandoiu aduce în atenție opincile, aceasta fiind prima sa inițiativă de a crea produse de încălțăminte.
„PAȘI CU TRADIȚIE” este o colecție de încălțări comode, cunoscute sub denumirea de opinci. Acest tip de încălțăminte datează de pe vremea dacilor și era purtat de către oamenii simpli. Opincile obișnuiau să fie purtate și de către ostași și sunt ilustrate chiar și în picturile sfinților.
Izabela Măndoiu prezintă o versiune stilizată a opincilor, realizate din materiale calitative, cu design modern, la care a adăugat tălpici, pentru a le face mai durabile la purtare.
„Opincile sunt un statement de simplitate, autentic și respect pentru tot ce au lăsat străbunii noștri. Este datoria noastră, a celor care apreciem tradiția, să valorificăm fiecare element ce poate să contribuie la confortul purtării și la estetica unei ținute”, susține Izabela.
Tradiționalul nu este un trend, iar acest lucru este validat și de către marii designeri din întreaga lume, care manifestă un interes continuu pentru simbolistica națională și designul autentic românesc. Creațiile și opincile sunt disponibile spre vânzare la Designers Signature, pop-up store dedicat designerilor români, situat în incinta Iaki, lângă Piano Bar!
Mai multe fotografii, aici.
Mulțumim pentru sprijin:
Și mai specială era casa bunicii! Țin minte... intram în salon și era o masă cu geam deasupra, iar dedesubt poze alb negru cu familia. Mereu o căutam pe mama, să văd cât de tare semăm cu ea. Ușile erau vopsite cu un albastru așa, de Voroneț, iar paturile înalte, mereu de nota 10, cu lenjerie albă apretată. În capul patului erau ele, cele 7 perne mici, una pentru fiecare nepot. Paradoxul era că nu aveam voie să le atingem.
Bunica nu mi-a dat o ie niciodată, însă îmi dădea mărunți, din batista cu mărunți, strâns legată. Mama, în schimb, m-a învățat de mică să iubesc portul popular și nu era festivitate să nu mă gătească frumos cu o ie. Veșnicia s-a născut la sat, spunea Blaga, și tot acolo a rămas farmecul tradițiilor, al legăturilor umane fără bariere tehnologice; însă autenticul răzbate, ia românească răzbate și încă este cusută manual de către femei talentate. Este responsabilitatea noastră să valorificăm tradiția și să sprijinim producția românească de ii autentice. Anul acesta, când vrei să faci cadou cuiva, amintește-ți că IA românească poate fi un cadou memorabil, care va trece testul timpului, asemeni multitudinii de sentimente și valori pe care le transmite. Legătura specială dintre o mamă și fiica ei poate fi foarte greu verbalizată, însă semnificația acestei legături poate fi transpusă într-o ie cu motive românești, care va dăinui peste ani.
* Dă mai departe poveștile țesute cu valori, dă mai departe bucurIA! * Vino de Ziua Internațională a IEI, pe 24 Iunie, la București Mall, să serbăm IA DE LA BUNICA și tradițiile românești. Începând cu ora 17.00, în Lounge Area vor fi organizate: atelier de cusut, workshop „Povestea Iei de la sat pe podiumˮ, veți primi sfaturi stilistice despre cum să purtăm IA, de la Irina Markovits, atelier „Cosânzeneˮ de împletit părul, atelier de împletit coronițe florale, expoziție cu povestea iei. Vino și susține Campania „IA DE LA BUNICAˮ, semnată Izabela Mandoiu, prin care ne propunem:
România devine competitivă în domeniul modei, iar fashion designerii sunt din ce în ce mai creativi și atenți la schimbări și trend-uri. Fashion Designer-ul Larisa Lupoiu s-a lăsat inspirată de generația millennial și, pe baza caracteristicilor definitorii ale acesteia, a realizat o colecție dedicată femeilor, prezentată cu fast în cadrul Romanian Fashion Philosophy.
Al doilea weekend al lunii martie a început cu o prezentare de modă de excepție, în care creațiile designerilor au încântat privirile și au servit drept inspirație pentru publicul pasionat de modă. Noua colecție Monarh Design are atribute comune cu generația care schimbă registrul și pentru care fericirea este prioritară.
„Millennial Elegance” înseamnă atenție pentru imaginea personală, libertate, încredere, independență, nevoia de a se simți în control, puterea unor decizii asumate și experiențe memorabile.
Creațiile se adresează reprezentanților millennial, familiarizați cu shopping-ul online, care vor o experiență de cumpărături rapidă, eficientă, care livrează ceea ce promite fotografia, dar și celor pentru care vizita la showroom este o experiență plăcută, de care nu se pot lipsi.
Colecția include piese vestimentare rafinate, realizate din mătase, corsete care complimentează silueta, mâneci victoriene, salopete feminine cu volane și rochii fine, elegante, care transformă o simplă purtare într-o amintire de neuitat. Colecția a culminat cu o creație de cuplu, la care Tudor Tailor a răspuns invitației de a completa eleganța feminină Monarh cu stilul inconfundabil al costumelor realizate fără cusur.
Larisa Lupoiu este designer încă din 2012 și crede cu tărie că industria fashion are propria filosofie, pe care fiecare o percepe în funcție de gusturi, experiențe, cultură și viziune. Moda este pasiunea ei transformată în business, întrucât, pe lângă brand-ul Monarh Design, Larisa este și producător în industria fashion, ceea ce îi validează abilitățile de antreprenor.
„A fost o seară cu feedback pozitiv, ceea ce ne motivează să avem încredere că eforturile noastre sunt apreciate. Colecția este realizată integral din mătase, pentru că mătasea este un statement de rafinament și eleganță și corespunde stilului Monarh. Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și Doinei Spătaru pentru momentul de saxofon, care a completat contextul chic al prezentării.” – Larisa Lupoiu
Romanian Fashion Philosophy este un eveniment dedicat modei internaționale, care înseamnă o nouă filosofie despre modă, un concept avangardist care dorește să reunească sub același acoperiș designerii de top ai momentului, branduri renumite din industria fashion.
Video Colecție Millennial Elegance by Monarh Design:
https://www.youtube.com/watch?v=YXax6vRvowA&feature=youtu.be
Fotografii realizate de către XMedia Studio
Prezentarea de modă a reprezentat interes și pentru vedete și influenceri. Xonia, Ale Blake, Alexandru Constantin, Irinel Columbeanu, Dana Enache, Sensy Sny, Nadia de Luca, Loredana Chelba, Ana Maria Marinescu, Marian Vasilescu sunt doar câțiva care au ales să își petreacă seara descoperind talentul designerilor români.
-Studiu național-
Familia, sănătatea, iubirea, acestea sunt cele mai importante motive de fericire ale româncelor, susține un studiu național realizat de echipa Izabela Mandoiu. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1000 persoane, de naționalitate română, respondenții având vârste cuprinse între 15 și 55 de ani, persoane care dețin un device și conexiune la internet.
Izabela Mandoiu este un designer român atent la feedback-ul clienților săi. În interacțiunea cu publicul, aceasta a observat reacția de încântare la vederea pieselor vestimentare cu motivele tradiționale. Drept urmare, ideea cercetării a venit natural.
Obiectivele cercetării au fost:
- aflarea motivelor de fericire ale româncelor, prin întrebări cu variante de răspuns și întrebări deschise;
- realizarea unui top 10 motive de fericire ale româncelor;
- aflarea gradului de interes pentru haine cu motive tradiționale, raportat gradul de interes pentru haine simple;
- identificarea comportamentului de consum cu privire la piesele vestimentare.
În urma cercetării, ipoteza conform căreia motivele tradiționale sunt motive de fericire a fost confirmată, în timp ce ipoteza care clasa shopping-ul printre primele 10 motive de fericire ale româncelor a fost infirmată.
„Suntem un popor care mai mult ca niciodată este mândru de cultura românească și tot ce au de oferit comorile tradiționale și simbolistica românească. Faptul că la nivel internațional este apreciată creativitatea străbunilor noștri care reprezintă o sursă de inspirație este o validare în plus că motivele tradiționale sunt la mare căutare.
Rezultatele studiului susțin că o femeie, dacă trebuie să aleagă între o piesă vestimentară simplă și una cu motive tradiționale, o va alege pe a doua. Sunt mândră de faptul că avem un top 10 motive de fericire care ne arată că româncele iubesc valorile și apreciază tot ce aduce calitate vieții. Voi povesti cu drag de acest studiu și celor cu care voi interacționa la Pure London, întrucât anul acesta participăm pentru prima oară la un târg internațional” declară Izbela Mandoiu.
Din 20 de variante oferite, obținute în urma unui focus grup, iată principalele 10 elemente care fac româncele mai fericite: familia, sănătatea, iubirea, libertatea, cunoașterea, realizările personale, excursiile, simpla relaxare, muzica, timpul petrecut în natură. Shopping-ul este situat pe locul 17 iar situația financiară pe locul 14 din 20.
https://youtu.be/wBQyVGsN4JI
#MotiveDeFericire #Izabela Mandoiu #CercetareNationala
Vezi în link cum au reacționat două surori atunci când s-au întâlnit cu păpușa Lammily, prima păpușă cu dimensiuni realiste. Anastasia și Rebeca au fost printre primii copii din România care s-au împrietenit cu Lammily. Păpușa poate fi achiziționată de aici.