Mai știți cum e numită luna noiembrie în tradiția populară? Sâmbătă, 5 Brumar, de la ora 11:00, vă puteți aminti, sau puteți afla, dragii copii. Veți răsfoi cartea la Ceainăria Cărturești Verona, unde Iulia Iordan și Veronica Neacșu vă vor aștepta cu paginile deschise, ca să aflați poveștile din spatele lunilor din calendar, așa cum s-au transmis ele de la stră-stră-stră-stră-bunici
Ce se întâmplă la Ceainărie? Veți citi, veți povesti și veți desena propriile calendare cu un pic de ajutor de la autoarele cărții. Pentru inspirație, veți putea admira planșele originale ilustrate de Veronica, expuse în ceainărie între 1 și 15 noiembrie.
Intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate. Pentru a rezerva un loc, puteți scrie la inscrieri@carturesti.net. O carte cu povești vechi românești repovestite pentru cei mici de Iulia Iordan și ilustrate inedit de Veronica Neacșu, “Povești din calendar” adună laolaltă douăzeci și două de feluri de a călători în timp pe vremea când Dumnezeu și sfinții se plimbau pe pământ, când zăpada nu avea culoare sau pe vremea când Ileana Cosânseana pocnea din biciul ei fermecat pentru a-și transforma palatele într-un măr de aur.
“Povești din calendar” le deschide celor mici și celor mari o fereastră asupra obiceiurilor, tradițiilor și credințelor populare despre timpuri și anotimpuri, care au fost șlefuite generații de-a rândul, dar peste care s-a așternut uitarea în ultimele decenii. Această carte este și un prilej de recuperare și rememorare a lor.
“Povești din calendar”este o carte începută pe un blog acum 5 ani, când mai întreprindeam din când în când câte o călătorie în timp, spre copilăria mea ajutându-mă de memorie, dar mai ales de cărțile de folclor din preajmă. Din ele mai apoi vă povesteam și repovesteam aici poezii sau povești. Era o nevoie de a scoate din uitare poveștile neobișnuite, necunoscute, prăfuite, dar atât de vii, profunde și în același timp candide. Mai era la mijloc și intenția de a le face mai citibile, mai apropiate de cititorul mic sau mare contemporan.
De ce din calendar? Calendarul popular este modul prin intermediul căruia societățile tradiționale priveau lumea, fiind în același timp sistemul de gândire în jurul căruia se ordona timpul lor cotidian sau cel sacru, respectiv magic. Faptul că fiecare moment, zi, oră, lună, anotimp erau investite cu un anumit tip de încărcătură magică, a dat naștere unei diversități debordante de povești cu caracter apotropaic. - Iulia Iordan, autoarea cărții
Cartea este disponibilă spre vânzare în librării și online.
Din 28 ianuarie, librăria Cărturești Quinet devine Fandom, un spațiu dedicat benzilor desenate și celor care le citesc sau le creează în România. Inaugurarea are loc joi, 28 ianuarie, de la ora 17:00, printr-o petrecere cu punch și DJ set la care invitații pot veni costumați în personajele preferate. Cele mai interesante costume vor fi premiate la sfârșitul serii cu reviste, albume și accesorii pentru super-eroi. În plus, doar în ziua deschiderii, toate produsele vor avea o reducere de 10% față de prețul de la raft.
Deși este cea mai mică dintre librăriile Cărturești, Fandom își propune să găzduiască un mare regat al benzii desenate: romane grafice, reviste, antologii, albume, fanzine, manga & BD românești sau de peste hotare, dar și figurine, boardgames sau selecții de filme și seriale. Printre revistele care vor fi oferite ca premii se numără: Deadpool 5, Iron Man 5, Thor 5, albumul Deadpool Omoară Universul Marvel, un abonament complet Prometheus și un abonament de 12 numere The Walking Dead, volumul TWD Timpul la trecut și colecția The Walking Dead (numerele apărute până acum). Conceptul Fandom face referire la o subcultură compusă din persoane care au aceleași pasiuni și interese, ceea ce dorește să devină și noua locație, o comunitate a celor pasionați de bandă desenată și alte produse culturale asemănătoare. Spațiul a fost reamenajat pentru a face loc unor mici expoziții temporare de BD, iar tavanul a fost desenat cu ocazia deschiderii de Alexandru Ciubotariu, autor și colecționar de benzi desenate, creatorul celebrului personaj urban, Pisica Patrata. O librărie pentru cei îndrăgostiți de lumile fantastice și de super-eroii din print sau de pe ecrane, Fandom își propune să îi aducă împreună pe cei care au în comun o astfel de pasiune, fie ea manga sau Marvel, Game of Thrones sau Star Wars. Fandom e locul unde niciun detaliu nu e prea mărunt și nici o obsesie nu e prea mare când vine vorba de poveștile preferate. Un spațiu al colecționarilor, dar și al celor care de-abia fac cunoștină cu lumea benzilor desenate, noua librărie Cărturești a fost creată să crească împreună cu comunitatea pe care o reprezintă. Începând cu 28 ianuarie sunteți așteptați la Fandom de luni până vineri, între 12:00 și 20:00 și sâmbăta între 11:00 și 18:00.