Stiri pentru parinti si copii

A te lăsa influențat de social media, de influenceri, de endorseri,  sau nu... aceasta este dilema!

Personal, cred că termenul INFLUENȚĂ are o aură de supremație, care implicit subclasează entitatea secundă aflată în discuție și are, deci, un ton negativ. Prefer INSPIRAȚIE în locul INFLUENȚEI. Și tare bine îmi pare că PULSE Studio are o colecție cu un mesaj în asentiment celor spuse: PULSE te inspiră, alegerile îți aparțin!

Finesse Influence este noua colecție semnată PULSE Studio și atrage atenția asupra faptului că, înainte de a te lăsa influențat de alții, atunci când îți alegi hainele, ar trebui să te ghidezi, în primul rând, de vocea interioară și de ce spune oglinda atunci când probezi.

Există și un test al oglinzii de care povestesc unii oameni, mai exact, dacă la probă, colțurile gurii sunt orientate spre sus, atunci respectiva piese vestimentară ți se potrivește.

PULSE Studio lansează noua colecție, „Finesse Influence” și te provoacă să îți asculți instictul, să ții cont de ce te avantajează și să îți creezi propriul stil! Vara aceasta tu știi cel mai bine ce ți se potrivește și ce te reprezintă, pentru că tu ești propriul influencer, în materie de vestimentație.

Marii designeri dau tonul, revistele promovează creațiile de catwalk, stiliștii dau recomandări de styling, celebritățile fac endorsement, bloggeri prezintă noutățile. Nu este de mirare că îți este greu să alegi o creație vestimentară care chiar îți place, pe gustul tău.

Colecția „Finesse Influence” presupune un joc de contexte în care femeia are nevoie de un aliat vestimentar care să îi pună în valoare calitățile și să îi confere o notă de delicatețe impresionantă, fie că este la birou, în oraș, la o întâlnire romantică sau la un eveniment important.

PULSE Studio - Finesse Influence

PULSE Studio pune în valoare un stil de design contemporan, menit să îmbine modele de tipologii feminine variate. Esteticul colecției este redat de creații cu design specific, precum: fusta midi asimetrică în colțuri, bumbacul dungat, volane, buline, transparente și volume fluide.

Paleta de culori este vibrantă și epatează prin tonuri boeme. Colecția jonglează cu nuanțe pastelate, turcoaz și lila, și păstrează contrastul etern, alb și negru, drept un statement de eleganță. Texturile, redate de variate tipuri de dantelă și volane realizate din tul, aplicate pe materiale moi și vaporoase, ideale pentru vară, validează spiritul feminin și conferă încredere în farmecul propriu.

Hainele pe care le porți contribuie la imaginea ta, deci nu mai aștepta! Ascultă-ți instictul și alege ce ți se potrivește din noua colecție PULSE Studio, pentru că vara aceasta, tu ești influencerul, deci inspiră-i și pe alții cu alegerile tale, create de designeri români.

Nu mai este un secret că sunt înnebunită după turquoise, deci este clar care este piesa mea favorită din colecția Finesse Influence:

PULSE Studio_Finesse Influence

PULSE Studio este format din Laura Dimancea și Maria Toader, ambele cu rol de co- fondator și fashion designer în cadrul brandului. Absolvente ale Universității Naționale de Artă București, secția design vestimentar, tinerele au ca inspirație femeia modernă.

Provocarea femeii active este de a face față cu brio tuturor contextelor cotidiente, inclusiv din punct de vedere vestimentar, pentru că brandul personal este influențat de stilul hainelor de brand pe care le poartă.

Mai multe despre colecție, puteți vedea în cadrul shop-ului online PULSE. Enjoy the finesse influence!

“Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească (...) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” -Creangă

Și mai specială era casa bunicii! Țin minte... intram în salon și era o masă cu geam deasupra, iar dedesubt poze alb negru cu familia. Mereu o căutam pe mama, să văd cât de tare semăm cu ea. Ușile erau vopsite cu un albastru așa, de Voroneț, iar paturile înalte, mereu de nota 10, cu lenjerie albă apretată. În capul patului erau ele, cele 7 perne mici, una pentru fiecare nepot. Paradoxul era că nu aveam voie să le atingem.

Bunica nu mi-a dat o ie niciodată, însă îmi dădea mărunți, din batista cu mărunți, strâns legată. Mama, în schimb, m-a învățat de mică să iubesc portul popular și nu era festivitate să nu mă gătească frumos cu o ie.

Cristina Stan - IE - Dna Învățătoare TALPEȘ NICOLETA
Dna Învățătoare TALPEȘ NICOLETA
La momentul acesta, avem amintire de la ea două ii, dintre care una autentică. E așa... e ca mama de frumoasă! Și mă gândesc, cât de mult contează genul acesta de moștenire!! un cumul de valori, o haină cu însemnătate pentru neamul românesc, pe care fiecare mamă, bunică, ar trebui să o ofere în dar fiicei, nepoatei. IA DE LA MAMA - CRISTINA STAN Veșnicia s-a născut la sat, spunea Blaga, și tot acolo a rămas farmecul tradițiilor, al legăturilor umane fără bariere tehnologice; însă autenticul răzbate, ia românească răzbate și încă este cusută manual de către femei talentate. Este responsabilitatea noastră să valorificăm tradiția și să sprijinim producția românească de ii autentice. Anul acesta, când vrei să faci cadou cuiva, amintește-ți că IA românească poate fi un cadou memorabil, care va trece testul timpului, asemeni multitudinii de sentimente și valori pe care le transmite. Legătura specială dintre o mamă și fiica ei poate fi foarte greu verbalizată, însă semnificația acestei legături poate fi transpusă într-o ie cu motive românești, care va dăinui peste ani. Ie românească * Dă mai departe poveștile țesute cu valori, dă mai departe bucurIA* Vino de Ziua Internațională a IEI, pe 24 Iunie, la București Mall, să serbăm IA DE LA BUNICA și tradițiile românești. Începând cu ora 17.00, în Lounge Area vor fi organizate: atelier de cusut, workshop Povestea Iei de la sat pe podiumˮ, veți primi sfaturi stilistice despre cum să purtăm IA, de la Irina Markovits, atelier Cosânzeneˮ de împletit părul, atelier de împletit coronițe florale, expoziție cu povestea iei. Vino și susține Campania IA DE LA BUNICAˮ, semnată Izabela Mandoiu, prin care ne propunem:

IA DE LA BUNICA /ia de la mama- Izabela Mandoiu (1)

35 de copii, din șapte comunități foarte sărace din țară, au văzut marea pentru prima dată datorită Asociației Reality Check, cu sprijinul Kaufland România, în cadrul programului „Bucurie în Mișcare”.

Copiii au venit la Mamaia Nord din Ponorâta (Maramureș), Clinceni (Ilfov), Castelu (Constanța), Poarta (Brașov), Potlogi (Dâmbovița), Colonia Bistrița (Bacău) și Delta Văcărești (București). Unii dintre ei au mers o noapte întreagă cu trenul, alții au venit doar de la câțiva kilometri depărtare. Pentru toți a fost însă o premieră și o bucurie uriașă.
Raluca Măriuța are 13 ani și a venit tocmai din Ponorâta, județul Maramureș:
,,Marea este mare, mare, mare! Am avut curaj să intru în atâta apă. Vreau să revin mâine împreună cu d-na Sînziana și cu toți frații mei ca să vadă și ei marea. Când voi crește, voi plăti oricât să îi aduc și pe mama și pe tata.”
Copiii fără posibilități au ajuns la mare
De nerăbdare, la prima întâlnire cu marea, copiii au sărit îmbrăcați în valuri. Timp de patru zile, copiii s-au bălăcit, au cules scoici, dar au și învățat să lucreze în grup, să scrie impresii de vacanță și să se ajute între ei. S-au cățărat, au jucat fotbal, au sărit pe trambulină, au tras cu arcul și au jucat tenis. Dupa cum spunea Andreea, care locuiește în Ponorâta: ,,De acum am prieteni în toată țara!”
Unul dintre obiectivele acestei mini-vacanţe a fost ieșirea din comunitate pentru a socializa, pentru a vedea că există şi altă lume în afara celei pe care acești copii o cunosc. Sărăcia severă în care trăiesc este greu de imaginat. Condițiile improprii în care locuiesc, nutriția precară, lipsa accesului la servicii medicale decente îi afectează pe copii din primele zile de viață. Dar potențialul lor este extraordinar, iar prin intervenții integrate, pe termen lung, pot fi ajutați să și-l atingă și, astfel, să aibă șansa de a rupe cercul vicios al sărăciei în care familiile lor trăiesc de generații întregi.
Bucurie în mișcare - Mamaia Nord - prima dată la mare
„Prin programul Fiecare copil în Grădiniță șîȘcoală Ponorâta media anuală de prezență în Ponorâta a crescut de la sub 30% la 75% și se menține, iar datorită prezenței regulate, rezultatele școlare sunt mult mai bune. Kaufland România este unul dintre principalii susținători ai programelor noastre, iar surpriza pe care le-a oferit-o copiilor cu această excursie la mare este cel mai frumos cadou de Ziua Copilului.”, a spus Nadia Gavrilă, membru fondator al Asociației Reality Check.
,,Orice copil se naște cu dreptul la educație. De educația copiilor de azi depinde chiar viitorul țării și de aceea Kaufland România se implică activ în proiecte sociale ce sprijină dezvoltarea comunității. Ne bucurăm nespus să contribuim la bucuria acestor copii, fie că îi sprijinim cu rechizite, alimente, hăinuțe sau îi ducem să vadă pentru prima dată marea. Avem grijă de acești copii, care au atât de multă nevoie de ajutor", a adăugat Anna-Katharina Scheidereiter , CSR Kaufland România.
Asociația Reality Check sprijină dezvoltarea de programe și politici publice deștepte, cu impact, gândite în favoarea cetățenilor și puse în practică eficient și corect. Asociația se concentrază în special asupra programelor anti-sărăcie (educație, servicii sociale, locuire, sănătate, ocupare, dezvoltare comunitară în comunități care se confruntă cu sărăcia extremă).

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în perioada 15-17 iunie 2018, în Parcul Tineretului din Capitală, o nouă ediție a Festivalului Amintiri din Copilărie, o ocazie perfectă pentru a petrece timp de calitate alături de întreaga familie.

Programul festivalului reunește o mulțime de activități dedicate publicului de toate vârstele: scena găzduiește spectacole și concerte, iar în spațiile conexe au loc ateliere, lecturi și demonstrații dintre cele mai interesante. Mimi și statui vivante animă aleile, iar instalațiile lansează adevărate provocări pentru tinerii exploratori.

Pornind de la Intrarea Șincai, Parcul Tineretului va fi transformat timp de trei zile într-un loc de joacă inedit și provocator: șotronul-maraton cu peste 1000 de pași marchează drumul până la Tamburul uriaș, Peretele cu pixeli, Căsuța Eco și alte instalații proiectate de arhitecții de la The Poster, care semnează design-ul scenografic al acestei ediții.

În premieră, Festivalul Amintiri din Copilărie găzduiește și două instalații din străinătate: „Cu capul în nori”, un spațiu delicat, pentru visători, creat de Michal Svironi (Israel), și „Marele Labirint”, conceput de Compania Itinerània (Spania) – 400 de metri pătrați de coridoare și enigme care vor putea fi vizitate în zilele de 16 și 17 iunie.

După ce au călătorit în toată lumea, sosesc de departe clovni, muzicieni, actori și acrobați.  Printre musafirii celei de-a V-a ediții a festivalului se numără teatre și companii independente din Columbia (Compania Aainjaa), Danemarca (Teatrul Paolo Nani), Italia (La Sbrindola) și Spania (Karcocha și Compania Osadia). Acestora li se adaugă îndrăgitul duo româno-australian, Dr. Bubble și Milkshake, dar și artiști locali, care vor fi prezenți cu spectacole de teatru și ventrilocie, concerte și demonstrații de dans. Programul este completat de un concert special, susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale duminică, 17 iunie, în închiderea festivalului.

Tonul distracției este dat în fiecare zi de Șerban Copoț, maestru de ceremonii și ghid cu experiență în recomandarea celor mai năstrușnice Amintiri. Sub atenta supraveghere a acestuia, publicul va descoperi atât surprizele prevăzute pe scena colorată, cât și activitățile din spațiile conexe, transformate în centre de activități: Poienița cu Ateliere - spațiul de întâlnire al micilor artiști plastici și meșteșugari, Cortul Poveștilor, unde au loc ateliere-lecturi și întâlniri cu autorii preferați sau Cortul Transformărilor distractive, pregătit pentru toți cei care își doresc să facă parte din alaiul de carnaval.

În mod tradițional, festivalul include și activități dedicate celor mai mici spectatori, copii cu vârsta sub 4 ani, dar și bebeluși curioși, care sunt așteptați alături de părinți la ateliere senzoriale, ateliere de mișcare creativă, pilates și sesiuni de pictură abstractă.

Programul complet al Festivalului Amintiri din Copilărie, precum și harta acestei ediții pot fi consultate online, pe amintirifest.ro și teatrulioncreanga.ro, și pe pagina de Facebook a Teatrului Ion Creangă. Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit.

..................................................................................................................................................

 Festivalul Amintiri din copilărie - București

PROGRAM

 

VINERI, 15 IUNIE

 

SCENĂ / PELUZĂ SCENĂ

10:00 – 10:30, „România dodoloață”, spectacol de teatru (6+), Teatrul Ion Creangă

10:30 – 11:30, „Jekyll și ora de înghețată”, spectacol de circ (4+), Teatrul Paolo Nani, Danemarca

17:30 – 18:00, „Surprinde-i pe toți!”, spectacol de muzică și jonglerii (4+), La Sbrindola, Italia

18:00 – 19:00, „Jekyll și ora de înghețată”, spectacol de circ (4+), Teatrul Paolo Nani, Danemarca

19:00 – 19:30, „Lumi paralele”, spectacol de circ contemporan (4+), Karcocha, Spania

19:30 – 20:00, „Crina și păpușile vorbitoare”, spectacol de ventrilocie (4+), Crina Zvobodă

20:00 – 20:30, Trouble Crew & Rareș Varniote

20:30 – 21:00, „Surprinde-i pe toți!”, spectacol de muzică și jonglerii (4+), La Sbrindola, Italia

CORTUL POVEȘTILOR

10:00 – 10:30, „Pernuțele somnoroase”, atelier de teatru și mișcare (1-5), Teatrul Ion Creangă

11:00 – 12:00, „Pictură cu degetele... palmele, tălpile, năsucul și urechile”, atelier (1-3), Trima Events

15:00 – 19:00, „Cu capul în nori”, instalație (4+), Michal Svironi, Israel

20:00 – 21:00, „Cine a fost Leonardo da Vinci?”, atelier și lectură (7-10), Editura Pandora M

 

CORTUL TRANSFORMĂRILOR DISTRACTIVE

14:00 – 16:00, „Pregătește-te de carnaval: codițe împletite (4+) și tatuaje cu henna (13+)”, Fundația Calea Victoriei

17:00 – 20:00, „Ce-a fost în capul tău?”, spectacol stradal (7+), Compania Osadia, Spania

21:00 – 22:00, Petrecerea AMINTIRI (4+)

 

POIENIȚA CU ATELIERE

14:00 – 16:00, Ateliere de creație: coronițe din flori cu 7 culori și moriști pentru mici artiști (4+), Trima Events 17:00 – 19:30, Ateliere pentru mici meșteșugari (4+), Școala de la Piscu

 

*ALTE ACTIVITĂȚI*

11:00 – 14:00, Jocurile copilăriei, la Căsuța ECO

15:00 – 20:00, Cabina foto

16:00 – 17:00, Jocurile copilăriei, la Căsuța ECO 17:30 – 21:00, Jocurile copilăriei, la Intrarea Șincai

SÂMBĂTĂ, 16 IUNIE

SCENĂ / PELUZĂ SCENĂ

11:00 – 12:00, „Dr. Bubble & Milkshake”, spectacol cu baloane de săpun (4+), Australia / România

12:00 – 13:00, „Jekyll și ora de înghețată”, spectacol de circ (4+), Teatrul Paolo Nani, Danemarca

13:00 – 13:30, „Surprinde-i pe toți!”, spectacol de muzică și jonglerii (4+), La Sbrindola, Italia

16:30 – 17:00, „Surprinde-i pe toți!”, spectacol de muzică și jonglerii (4+), La Sbrindola, Italia

17:00 – 18:00, „Jekyll și ora de înghețată”, spectacol de circ (4+), Teatrul Paolo Nani, Danemarca

18:00 – 18:30, „Lumi paralele”, spectacol de circ contemporan (4+), Karcocha, Spania

18:30 – 19:00, Trouble Crew & Rareș Varniote

19:00 – 19:30, Batucada: spectacol de percuție (4+), Compania Aainjaa, Columbia

19:30 – 20:50, „Pantalone în lună”, spectacol de teatru (5+), Teatrul Ion Creangă

 

SPECTACOLE * INTRAREA ȘINCAI

16:00 – 16:30, Batucada: spectacol de percuție (4+), Compania Aainjaa, Columbia

20:00 – 20:30, „Dezechilibru urban”, spectacol stradal (4+), Karcocha, Spania

 

CORTUL POVEȘTILOR

10:00 – 10:30, Atelier de mișcare creativă (1-5), coord. Andra Burcă

11:00 – 12:00, Baby Bubble Wrap Art: atelier de pictură distractivă pentru bebeluși, Trima Events

13:00 – 14:00, „Brotacul”, atelier și lectură (5+), Editura Pandora M

15:00 – 19:00, „Cu capul în nori”, instalație (4+), Michal Svironi, Israel

20:00 – 21:00, „Spiridușii luminii”, atelier și lectură (5+), Editura Pandora M

 

CORTUL TRANSFORMĂRILOR DISTRACTIVE

11:00 – 14:00, „Ce-a fost în capul tău?”, spectacol stradal (7+), Compania Osadia, Spania

15:00 – 17:00, „Pregătește-te de carnaval: codițe împletite (4+) și tatuaje cu henna (13+)”, Fundația Calea Victoriei

18:00 – 20:00, „Pregătește-te de carnaval: facepainting & bodypainting” (4+), Trima Events

21:00 – 22:00, Atelier practic de astronomie: transformările cerului înstelat (5+), Fundația Calea Victoriei

 

POIENIȚA CU ATELIERE

10:00 – 13:30, Ateliere pentru mici meșteșugari (4+), Școala de la Piscu

14:30 – 16:30, Ateliere de creație: coronițe din flori cu 7 culori și moriști pentru mici artiști (4+), Trima Events

17:30 – 19:30, Atelierul astronauților lunatici: planete pictate și măști de carnaval din Veneția de altădată (5+), Fundația Calea Victoriei

LABIRINTUL

11:30 – 19:00, Marele Labirint, instalație, Compania Itinerània, Spania

*ALTE ACTIVITĂȚI*

10:00 – 13:00, Jocurile copilăriei, la Intrarea Șincai

11:00 – 14:00, Cabina foto

11:00 – 13:00, Graffiti pe Tamburul uriaș

15:00 – 20:00, Cabina foto

16:00 – 21:00, Jocurile copilăriei, la Căsuța ECO

17:00 – 19:00, Graffiti pe Tamburul uriaș

 

DUMINICĂ, 17 IUNIE

 

SCENĂ / PELUZĂ SCENĂ

10:00 – 11:15, Jocurile copilăriei

11:30 – 12:00, „Surprinde-i pe toți!”, spectacol de muzică și jonglerii (4+), La Sbrindola, Italia

12:00 – 13:00, „Jekyll și ora de înghețată”, spectacol de circ (4+), Teatrul Paolo Nani, Danemarca

13:00 – 13:30, Recital de balet, Victoria Dance Studio

13:30 – 14:00, Recital de balet, Liceul de Coregrafie Floria Capsali

14:00 – 14:30, Concert White Bandana, Music4All School

14:30 – 14:45, Recital de baglamas, Antonia Cojocaru

15:30 – 16:30, Atelier de inițiere în ritm și mișcare: Ritmul comun (5+), coord. Irina Bardoczi și Lucian Conțiu

16:30 – 17:00, „Surprinde-i pe toți!”, spectacol de muzică și jonglerii (4+), La Sbrindola, Italia

17:00 – 18:00, „Jekyll și ora de înghețată”, spectacol de circ (4+), Teatrul Paolo Nani, Danemarca

18:00 – 19:00, „Dr. Bubble & Milkshake”, spectacol cu baloane de săpun (4+), Australia / România

19:00 – 19:30, „Lumi paralele”, spectacol de circ contemporan (4+), Karcocha, Spania

19:30 – 20:00, Trouble Crew & Rareș Varniote

20:00 – 20:30, Batucada: spectacol de percuție (4+), Compania Aainjaa, Columbia

20:30 – 21:00, Concert Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale

SPECTACOLE * INTRAREA ȘINCAI

11:00 – 11:30, Batucada: spectacol de percuție (4+), Compania Aainjaa, Columbia

17:00 – 17:30, „Dezechilibru urban”, spectacol stradal (4+), Karcocha, Spania

 

CORTUL POVEȘTILOR

10:00 – 10:30, Atelier de Pilates pentru mămici și bebeluși, Victoria Dance Studio

11:00 – 12:00, Baby Bubble Wrap Art: atelier de pictură distractivă pentru bebeluși, Trima Events

13:00 – 14:00, „Elmer și ursulețul pierdut”, atelier și lectură (5+), Editura Pandora M

15:00 – 19:00, „Cu capul în nori”, instalație (4+), Michal Svironi, Israel

CORTUL TRANSFORMĂRILOR DISTRACTIVE

11:00 – 13:00, „Pregătește-te de carnaval: codițe împletite (4+) și tatuaje cu henna” (13+), Fundația Calea Victoriei

14:00 – 16:00, „Pregătește-te de carnaval: facepainting & bodypainting” (4+), Trima Events

17:00 – 20:00, „Ce-a fost în capul tău?”, spectacol stradal (7+), Compania Osadia, Spania

 POIENIȚA CU ATELIERE

10:00 – 13:00, Ateliere de creație: coronițe din flori cu 7 culori și moriști pentru mici artiști (4+), Trima Events

13:30 –  15:30, Atelier de creație: accesorii de poveste (4+), Trima Events

16:30 –  19:30, Ateliere pentru mici meșteșugari (4+), Școala de la Piscu

LABIRINTUL

11:30 – 19:00, Marele Labirint, instalație, Compania Itinerània, Spania

*ALTE ACTIVITĂȚI*

11:00 – 14:00, Cabina foto

11:30 – 13:00, Jocurile copilăriei, la Intrarea Șincai

13:00 – 16:00, Atelier eco-creativ „Plant a sloop” (4+), SLOOP, la Căsuța ECO

15:00 – 20:00, Cabina foto

16:00 – 17:00, Jocurile copilăriei, la Căsuța ECO

17:30 – 21:00, Jocurile copilăriei, la Intrarea Șincai

........................................................................................................................................................

Festivalul Amintiri din Copilărie este organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul Ion Creangă | Festival recomandat de Itsy Bitsy | Parteneri: creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, RATB, Victoria Dance Studio, Editura Pandora M, Evian, Sloop, Asociația Green Revolution, iVelo | Parteneri media: TVR, Blitz TV, Agerpres, Radio România Cultural, Radio București FM, Business Review, ArtLine.ro, IQool, Parents, SmartWoman, Hotnews, GoKid, Clubul Bebelușilor, Copilul.ro, Roata Mare, Agenda Culturală pentru Copii, 9vrempărinți | Monitorizare media: mediaTRUST.

De Ziua Copilului, cei mici și părinții copilăresc împreună! 

Caravana Kinder sosește în București la Băneasa Shopping City, vineri pe 1 iunie de la 14:00 la 20:00 și sâmbătă 2 iunie intre 11:00 și 17:00. Toată lumea este așteptată să se bucure și să se joace cu mascotele Kinderino și Schoko-Bons, care vor anima atmosfera!

Kinder consideră că etapa copilăriei nu ar trebui să se termine niciodată, așa că atunci când o sărbătorim, părinții sunt și ei invitați să facă echipa cu prichindeii.

Kinder pregătește pentru eveniment multe premii, jocuri vechi și noi, la fel de distractive, de la șotron și baschet, la face painting sau piñata, bineînțeles, cu surprise de la Kinder! Lumea Kinder înseamnă nu doar dulce, dar și experiențe memorabile.

Kinder - Ziua Copilului

Studiile au confirmat: pastele sunt un aliment care ne generează fericire! Deși controversați, consumați în cantitate recomandată, carbohidrații pot fi buni pentru organism. Galletto Ristorante, cunoscut pentru specialitatea casei, cocoșelul rumenit pe jar, îmbrățișează cercetarea recentă și inaugurează, cu acest prilej, un meniu dinamic, cu multe feluri de paste, întregind astfel conceptul italian al restaurantului.

Un nou studiu, mediatizat în aprilie 2018, a arătat că pastele făinoase, consumate ca parte a unei alimentații sănătoase, nu doar că nu îngrașă, dar ne fac mai fericiți. Conducerea Restaurantului Galletto s-a bucurat la aflarea veștii și a decis că este momentul să ofere clienților un meniu variat, pe bază de paste.

Ideea a adus o nouă colaborare cu Luminița, bucătar priceput,  premiată de 2 ori de Accademia Italiana della Cucina și apreciată, în mod deosebit, de către Președintele Academei, Luigi Zaccagnini.

Iubitorii de paste pot savura paste cu creveți și dovlecel, paste cu fructe de mare și ciuperci de pădure, paste umplute cu șuncă cu sos de smântână dulce și șuncă, paste cu sos de roșii, usturoi și calamari, paste cu trufe, paste cu carne tocată și ciuperci de pădure, paste cu scoici și multe alte tipuri pe care vă invităm să le încercați în grădina urbană Galletto, restaurant cu acoperiș de sticlă retractabil.

Paste delivery Galletto Ristorante

Conform studiului menționat, carbohidrații sunt excelenți, deoarece eliberează energie în mod lent. În același timp, contribuie la starea de sațietate și generează mulțumire. Acest lucru se datorează faptului că pastele sunt pline de proteine ​​care conțin doi aminoacizi importanți, L-fenil-lalanină și trytophan, care eliberează endorfine și ne binedispun.

În studiul publicat în cadrul BMJ Open, impactul consumului de paste făinoase asupra greutății corporale și a indicelul de masă a 2.488 de participanți a fost evaluat din datele colectate prin 30 de studii comparate.

Persoanele care au luat parte la studiu au mâncat aproximativ 3,3 porții de paste pe săptămână în loc de alți carbohidrați, menținând, de asemenea, o dietă cu nivel scăzut de indice glicemic.

Pastele au acest indice scăzut, ceea ce înseamnă că nu va crește nivelul de zahăr din sânge într-în ritm alert, cum o fac alți carbohidrați rafinați, ca pâinea albă. Altfel spus, pastele nu au un efect negativ asupra rezultatelor în greutatea corporală, atunci când sunt consumate ca parte a unui model alimentar sănătos.

Weekend-ul 25-27 mai se anunță a fi unul de nota 10 la Restaurant Galletto, în compania magicianului Andrei Gîrjob, și a cântăreței Luise. Nu uitați, nu vă feriți de paste, pentru că ne fac mai fericiți!

Evenimente București mai 2018 - Galletto Ristorante

Ferma Animalelor participă la evenimentul cultural #noapteamuzeelor. pentru al VI-lea an consecutiv. Vizitatorii vom admira culorile minunate ale asfințitului la fermă.

Mici și mari, toți cei care vor veni la fermă vor putea descoperi animalele care își încep pregătirile de somn atunci când noaptea coboară peste fermă, vor putea lua parte la spectacolele de teatru pentru copii, precum și la lecturile de poveste pentru cei mici.

Cei mici vor putea participa şi la alte ateliere de creaţie, de lectură şi arte vizuale şi teatru organizate special de parteneri(unele activităţi sunt contra cost).

Indiferent de prognoza meteo, surprizele pregătite pentru voi în aceasta seară incepând cu ora 19:00:

– Spectacol de teatru: 2 reprezentații Teatrul din Podul Meu – acces gratuit. Vârsta recomandată: 3 - 6 ani. Ora 19:00 si 20:30 – Spectacol cu baloane gigant de săpun de la Buble-Show – gratuit – Atelier de lectură de la Smart Kid– gratuit. Vârsta recomandată: 3 - 6 ani. Ora 19:30 si 20:00 - Animatori pe Picioroange - gratuit – Expoziție de pictură și desen realizată de elevii Școlii gimnaziale nr. 49 – gratuit – Desene cu nisip (contra cost) - Stand de limonadă preparată de copii

Educație financiară pentru copii

Știați că România este pe ultimul loc la alfabetizare financiară din Europa, doar 22% dintre noi avem un minim bagaj de cunoștințe financiare, iar asta se reflectă în propriile noastre vieți pline de alegeri neinspirate financiar?

Pentru că acest lucru nu se va schimba peste noapte, orice demers de educare contează. Astfel că pe 19 mai, în cadrul evenimentului Liber la educație sau educație la liber? am decis să abordăm educația finaciară.

Când le vorbim copiilor noștri despre bani ne limităm de obicei la a le spune cât de important este să facă economii. Sau le oferim bani să își cumpere jucăria preferată pe post de „recompensă“ pentru 5 minute de liniște.

Educația financiară a copiilor nu ține însă doar de bani, ci mai degrabă are legătură cu formarea de convingeri și valori pentru viață.

Evenimentul Liber la educație sau educație la liber? pune pe aceeași scenă 4 speakeri de top, care vor împărtăși cele mai noi și valoroase informații despre educația financiară a copiilor noștri din mai multe perspective: didactică, psihologică și practică.

Este prima conferință de educație financiară adresată exclusiv părinților. Pentru abonatii Paginadepsihologie.ro avem o surpriză! Beneficiați de 30% discount la achiziționarea biletelor prin menționarea codului #30PDP.

Invitați:

Gáspár György este psiholog, autor și custode de povești de viață, omul care a pornit #RevoluțiaRelațonalăÎnRomânia.

Carmen Iorgulescu este psiholog, trainer, coordonator KEN Academy.

Oana Moraru: „Relația copiilor cu banii este echivalentă cu responsabilitatea lor pentru sinele viitor. Imaginea proprie în viitor se construiește când funcțiile executive ale creierului sunt bine stimulate și dezvoltate. A vorbi despre securitatea lor financiară sau starea de bine economică și socială este echivalent cu a vorbi acum despre atenția lor voluntară, despre autocontrol, planificare, prioritizare. Cele mai importante calități ale minții se formează din anii copilăriei timpurii și până la finalul adolescenței. Despre funcțiile executive ale minții vă invit să vorbim: cum se formează atenția, autocontrolul? Cum apare conștiința sinelui viitor și grija de azi – la copii – pentru viața lor de mâine? Cum este educația financiară un mijloc de a dezvolta acasă, în familie, responsabilitatea, concentrarea, planificarea și prioritizarea? Cum îl ajut pe copilul meu să fie mai conștient de nevoile lui de azi și de mâine?

Adrian Asoltanie: „Părinții, copiii și banii, o relație complexă, uneori ignorată, deseori înțeleasă sau dezvoltată greșit. Am întâlnit câteva mii de copii la cursul meu «Micul Dresor de Lei» pe care îl susțin în școli de la clasa I-a până la liceu. Banii sunt un subiect extrem de interesant pentru copii. Din păcate am întâlnit deseori convingeri și valori formate deja, susținute de părinți sau rudele apropiate, extrem de nocive pentru copiii de azi și adulții de mâine.

Dragi părinți, e timpul să abordăm direct acest subiect care va influența MAJOR destinul copiilor noștri. Înțelegerea corectă a valorii muncii, creativității, răbdării, cumpătării și generozității reprezintă baza unei personalități echilibrate și împlinite. Educația financiară este despre viață, nu despre bani.

Gáspár György: „Puterea psihologică a banilor – Fără doar și poate, părinții sunt cele mai influente modele în viețile copiilor, iar acest fapt este valabil și atunci când vine vorba despre puterea psihologică a banilor asupra lor. Pentru majoritatea dintre noi, anxietatea, frica și neliniștea sunt trăiri puternic împletite cu povestea banilor și ar putea reprezenta adevărate obstacole în calea succesului nostru personal și profesional.

Aruncând o privire conștientă asupra poveștii pe care ne-o spunem despre bani și recunoscând credințele limitative referitoare la câți bani „merităm“, ne putem (re)câștiga stima de sine și încrederea în forțele proprii. Vom deveni astfel modele sănătoase atât pentru copiii noștri, cât și pentru generațiile viitoare. Vă aștept cu drag, să dezlănțuim împreună inteligența financiară din familiile noastre.

Carmen Iorgulescu: „A oferi educație financiară copilului dumneavoastră este la fel de important ca a avea grijă de sănătatea lui! Noi, părinții suntem primii «specialiști» pentru copiii noștri, în orice domeniu, inclusiv în cel financiar. Mama și tata îi familiarizează cu noțiunea de bani și importanța acesora, dezvoltându-le cu timpul un coeficient de inteligentă financiară. Această reursa îi ajută pe copii să își dezvolte autonomia, să învețe să își gestioneze pușculița cu înțelepciune, indiferent dacă au strâns în ea sume mici sau mari. 

Este deci foarte important să ghidăm acest proces educativ, alegând cuvinte, comportamente și atitudini echilibrate față de subiectele financiare. Vă invit așadar, să povestim împreună despre universul emoțional al copiilor noștri și despre resursele pe care le putem genera în rolul nostru de ghizi pe drumul copiilor către viața de adolescenți și apoi de adulți echilibrați emoțional și bine ancorați în realitatea pragmatică înconjurătoare.

Vezi detalii accesând acest link!

Doamnelor și domnilor, copii și bunici, pasionați de astronomie sau de științe în general – vă invităm la ASTROFEST 2018, a treia ediție a Festivalului de Astronomie și Explorare Spațială, organizat de Știință & Tehnică în data de 19 mai, la Biblioteca Națională, începând cu orele 16:00!

Pentru echipa S&T, evenimentul ASTROFEST a devenit o tradiție, fiind dedicat în primul rând amatorilor de astronomie și explorare spațială, dar având și un obiectiv „subversiv”: acela de a le insufla celor mici pasiunea pentru astronomie. Pentru că, să nu uităm, copiii de astăzi sunt, de fapt, exploratorii de mâine ai cosmosului!

Și în acest an, publicul are ocazia de a se întâlni cu Dumitru Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român care a ajuns în spațiul cosmic acum 37 de ani. De asemenea, vă așteaptă zeci de telescoape profesionale și specialiști, expoziții și workshop-uri de astrofotografie, jocuri interactive și science-show pentru copii, plus alte surprize.

ASTROFEST 2018 se desfășoară în aer liber, în parcarea din fața Bibliotecii Naționale a României (Bulevardul Unirii 22, București), sâmbătă, 19 mai, între orele 16-22. INTRAREA ESTE LIBERĂ

 

ÎNTÂLNIRE EXCLUSIVĂ CU DUMITRU PRUNARIU

ASTROFEST 2018 marchează 37 de ani de la misiunea spațială a singurului cosmonaut român din acest moment. Publicul are ocazia să-i pună întrebări eroului nostru și să obțină autografe. La întâlnirea cu Dumitru Dorin Prunariu participă și profesorul Alexandru Mironov, senior editor Știință & Tehnică, cel mai cunoscut scriitor și realizator de emisiuni radio-TV de popularizare a științelor din România.

 Dumitru Prunariu

OBSERVAȚII ASTRONOMICE

Seria de observații astronomice se desfășoară pe durata întregului eveniment. Publicul are la dispoziție peste 20 de telescoape profesionale (dintre care două de-a dreptul uriașe!),  puse la dispoziție de Știință & Tehnică, Astroclubul București și Clubul de Astronomie „AstRomania”. Echipa de astronomi oferă în permanență suport și asistență, dar și informații interesante și scurte prelegeri despre corpurile cerești.

Programul de observații astronomice (*)

(*) Programul de observații astronomice este dependent 100% de condițiile meteorologice

EXPOZITIE TELESCOAPE ASTRONOMICE

TELESCOAPE.RO împreună cu Asociația Astronomică URANIA vă oferă oportunitatea să vedeți demostrații de comandă wireless (de pe tabletă sau telefon) a unui telescop MEADE LX850 complet automatizat și pregătit de astrofotografie cu o cameră CCD performantă, într-o EXPOZIȚIE cu multe TELESCOAPE, unde este posibil să găsiți telescopul mult visat, să aflați cum să alegeti un telescop sau cum să construiți un observator astronomic automatizat.

 

CURS DE ASTROFOTOGRAFIE

Cătălin Beldea, editorul de astronomie al revistei Știință&Tehnică, susține împreună cu Nikon România un atelier de astrofotografie, în cadrul căruia participanții la ASTROFEST 2018 pot realiza propriile astrofotografii cu ajutorul echipamentelor profesionale. Cei interesați pot veni cu propriile camere DSLR Nikon pentru o scurtă lecție de astrofotografie între orele 20-21, la standul Nikon Romania.

 

PREZENTĂRI INTERACTIVE DE ASTRONOMIE

Membrii Asociației Astronomice URANIA vor face prezentări interactive de astronomie pe un ecran 4K gigant, cu tablete și softuri speciale dedicate. Totodată, ei vor oferi detalii despre cursurile de astronomie pe care le puteți urma la sediul asociației, unde se află un Laborator Interactiv de Astronomie și Astrofizică.

ASTROCLUBUL BUCUREȘTI va oferi de asemenea detalii despre înscriere și activități de observație astronomică.

Zona TERRA

Două institute românești de știință vă vor prezenta planeta Terra, cea mai importantă planetaă din Sistemul Solar, de la interior spre exterior, prin expoziții și interactivitate. Institutul pentru Fizica Pământului vă vorbește despre „INTERIORUL”  Terrei, iar Institutul de Stiințe Spațiale (ISS) despre „EXTERIORUL” Pământului.

Zona SOARE

Aici vă veți întâlni cu specialiștii de la alte două institute românești de știință care se ocupă cu studiul luminii și al laserilor. IFIN-HH prin ELI-NP va expune „Laserul de la Măgurele”, cel mai important proiect științific din ultimii ani, iar ISS împreuna cu INFPLR vor arăta, printr-un experiment derulat într-un spațiu dedicat, cum se formează și cum arată AURORELE POLARE, precum si alte fenomene specifice interactiilor solar-terestre.

Planeterrella – experiment de simulare a interacțiilor solar-terestre

Planeterrella este un dispozitiv experimental impresionant care permite simularea în condiții de laborator a interacției dintre plasma vântului solar și câmpul magnetic al Terrei. Cu ajutorul acesteia se pot observa găurile coronale din atmosfera Soarelui, magnetosfera terestră împreună cu centurile de radiație Van Allen, aurorele boreală și australă, și nu numai.

Experimentul este compus dintr-un clopot de sticlă vidat în interiorul căruia se află două sfere metalice magnetizate conectate într-un circuit electric. Pot fi implementate cu ușurință diverse configurații de simulare care permit vizualizarea directă a unor multitudini de procese fizice specifice sistemului Soare-Pământ.

Planeterrella a fost creată de către Dr. Jean Lilensten de la Institutul de Planetologie și Astrofizică din Grenoble (Franța). Dispozitivul este inspirat de Terrella fizicianului norvegian Kristian Birkeland (1867–1917) ale cărui experimente de pionierat de la sfârșitul secolului al XIX-lea au o importanță majoră în studiul interacțiilor solar-terestre.

Varianta curentă a experimentului a fost dezvoltată de către cercetători de la Institutul de Științe Spațiale (ISS) și Institutul pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR) de pe platforma de fizică București-Măgurele.

 

ATELIERE ȘI WORKSHOPURI

Astroclubul București și clubul de astronomie „AstRomania” pun la dispoziția publicului două microscoape pentru observarea detaliilor din meteoriți. Cei prezenți au ocazia să asiste la realizarea de experimente interactive de fizică pe teme de astronomie.

Societatea Astronomică Română de Meteori, SARM, susține atelierul „Cerul nopții – stele și constelații” în cadrul căruia se prezintă noțiunile de bază ale prelucrării și editării imaginii în astrofotografie (atelierul este susținut de către președintele SARM, cunoscutul astronom și astrofotograf Valentin Grigore).

Când vedeți macheta rachetei Saturn V, ați ajuns la standul Asociației 4science. Aici vă așteptăm să vă jucați cu planetele din sistemul nostru solar dar să și învățați lucruri noi din domeniul astronomiei și astrofizicii. Vom avea panouri interactive pentru copii și adulți, materiale care să vă ajute să găsiți ușor obiectele de pe cer precum și două instrumente astronomice.

De asemenea, pentru că tehnologia 3D printing începe să devină din ce în ce mai prezentă în domeniul tehnologiilor spațiale, cei de la ResearchX ne propun prezentări interactive, workshop-uri și demonstrații live cu imprimante 3D performante.

SPECTACOL PENTRU COPII

Fun Science susține un program special dedicat copiilor participanți la ASTROFEST 2018: „Aventurierii Spaţiului”. În „Călătorie spre planete”, copiii pot face diferența dintre corpuri luminoase și corpuri iluminate, dintre stele și planete și care sunt planetele din sistemul nostru solar.

Copiii vor descoperi caracteristicile fiecărei planete din sistemul nostru solar pornind într-o călatorie imaginară și interactivă. Cu „Prietenul nostru Soarele” copiii descoperă ce este energia și lumina, ce fel de stea este Soarele și care este speranța sa de viață.

 

SCIENCE TALK – pe scena festivalului

Echipa Știință & Tehnică, condusă de profesorul Alexandru Mironov, va interacționa cu publicul, dezbătând principalele teme de actualitate din domeniul explorării spațiale și a tehnologiilor spațiale. Editorul S&T pe tehnologie, Claudiu Andone, ne va vorbi despre experiența americană de la fabrica BASF.

De la orele 19, invitatul special al evenimentului domnul Dumitru Dorin Prunariu va urca pe scena festivalului și vă va povesti ce înseamnă călătoria în spațiu, supraviețuirea dincolo de Terra și despre importanța cuceririi spațiale. Va răspunde, în limita timpului, întrebărilor venite din public și va acorda autografe.

Astrofest 2018 - știință și tehnică

ASTROFEST 2018 este realizat de Revista Știință & Tehnică împreună cu Fundația Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, în colaborare cu Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române, alături de Biblioteca Națională a României și Ministerul Culturii.

Brand Minds a trecut, s-au scris multe despre Sophia, dar nu putem rata o mică analiză cu privire la brand-urile care au ales să se promoveze în cadrul evenimentului și mai ales, endorsement-ul făcut de către Sophia.

Consider că a avea impresia că și celălalt știe tot ce știi tu, e cea mai mare greșeală în comunicare; drept urmare, vă spun (celor care nu știți) că endorsement-ul este acea formă de publicitate făcută de către persoane influente, credibile, care reușește să aducă un grad mare de awareness. Încă nu este clar? Citiți mai multe aici.

Brand-uri cunoscute au ales să se asocieze cu conceptul acestui eveniment, printre care se numără: Telekom, UniCredit Bank, BMW, Heineken, Coca Cola, D'S Damat, Styland, Avon.

• BMW a adus la pozat un I8. Aș fi spus la tester, dar nu e cazul într-un spațiu închis, deci maximum posibil se putea face o captură foto pentru postare pe social media.

• Telekom a asigurat internetul. Acum nu știu dacă e de bine sau nu, se vehiculează că eroarea Sophiei se datorează unui semnal wifi slab.

• Coca Cola, sucuri multe acidulate și nu numai etc. etc. erau acolo multe băuturi să nu moară nimeni de sete.

• D'S Damat aveau un stand, întrucât s-au gândit ei bine că vor veni mulți bărbați la eveniment. Sunt curioasă dacă au avut vreun client interesat sau a fost așa, doar awareness.

• Styland au îmbrăcat-o pe Sophia în fiecare zi a șederii ei în România. Sacourile semnătură i-au acoperit numai bine mâinile Sophiei, care, apropo, nu erau acele mâini cu capacitate mobilă. Le-a fost frică s-o trimită cu mâini și picioare funcționale, nu care cumva să fugă să facă vreo nefăcută.

• Cea mai cool prezenţă a avut-o Heineken, care a adus niște roboței, în asentiment cu mesajul robotului Sophia: dezvoltarea tehnologică capătă forme și întrebuințări diverse. Așa că cei însetați de... cunoaștere s-au putut răcori cu o bere adusă la picioarele lor.

Fotografiile sunt postate de către RealSophiaRobot pe instastory, ca mulțumire brand-urilor care au avut grijă ca ea să arate impecabil.

• UniCredit Band i-au făcut card Sophiei. Am fost așa emoționată să-l văd, mi-a părut rău că nu sunt robot să nu plătesc și costurile aferente. Multe controverse cu cardul, deși reprezentanții băncii au stipulat că este doar un card cu titlu onorific, asemeni cetățeniei pe care Sophia a căpătat-o în Arabia Saudită.

Interesant este că, deși nu știam că Sophia are și nume de familie, iată că Sophia girl se numește precum compania care a creat-o. Doar Shed Simove din acest motiv nu a putut primi card, pentru că se numea doar GOD, corect? (glumă ancoră pentru cei care au fost la Brand Minds)

Card Sophia Hanson - First bank account of a robot @UniCreditCard

• Și am ajuns la AVON. Ei bine, cu ceva vreme înainte de event,  AVON a propus în online, spre vot, trei nuanțe de ruj pentru a o ruja pe Sophia. Acum, ce să zic... Sophia avea nevoie de ruj, așa cum zic eu că are peștele nevoie de picioare. Ei, ca să nu fiu rea, da, AVON face campanii cool, iar printre cele wow se numără și Digital Divas. Însă nuanța de ruj câștigătoare și culoarea tare a sacoului... nu e de mirare că nu a mai vrut să vorbească. Și așa nu avea mâinile și picioarele la ea. (apropo, v-ați întrebat de ce? )

Da, mi-a plăcut că au fost prompți cei de la AVON și au fost primii sau cei care au făcut un deal profitabil, încât au reușit asocierea cu Sophia.

Roxana Minea, make up artist  este cea care a machiat-o pe Sophia și s-a documentat serios despre tipul de piele artificală, pentru ca machiajul să fie unul reușit. Păcat că Sophia nu a interacționat verbal cu ele.

https://www.facebook.com/AvonSpace/videos/2123628194320867/

Este de apreciat că și Sophia a postat în social media despre brand-urile care și-au dorit atât de mult o asociere cu ea, deci a fost cross community promotion pe bune. Aviz doritorilor pentru alte ediții și apariții ale Sophiei.

Previous: articol despre momentul Sophiei.

Next: articol despre informațiile prețioase de la Brand Minds.

Copyright © 2018 Știricim.ro - Toate drepurile rezervate.
envelopefile-emptyphone-handsetmenuchevron-downcross-circle linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram