Teatrul Ion Creangă dă startul unui nou modul de ateliere: „De-a părinții și copiii – Atelier de improvizație și joacă în familie”.
Adresate copiilor și părinților, atelierele își propun să aducă laolaltă întreaga familie într-o serie de întâlniri de creație și improvizație liberă, în care teatrul devine un laborator magic, echipat cu tot soiul de instrumente de cunoaștere și înțelegere mai bună a situațiilor de viață. Pentru că uneori, deși universul celor mici și al celor mari par să funcționeze după același set de reguli, modul în care comunicăm sau relaționăm ne poate pune în dificultate.
Astfel, pentru a îmbunătăți înțelegerea în familie și pentru a ne activa superputerile de comunicare, creând punți între lumea copiilor și lumea părinților, atelierul propune la fiecare întâlnire o nouă temă de exercițiu și explorare.
Inspirate alternativ din preocupările celor mici și celor mari, temele alese își propun să aducă laolaltă ambele perspective, copiii și părinții fiind invitați să lucreze împreună, pentru a pune întrebări și a afla răspunsuri. Iar pentru a face totul cât mai plăcut și distractiv, fiecare dintre situațiile, personajele, ideile și emoțiile explorate în cadrul atelierelor se vor transforma într-o serie de scene improvizate de copii și părinți.
Descrierea activității
Dacă în prima săptămână (miercuri, 18 martie) părinții vor intra în pielea celor mici, pentru a investiga un subiect de interes pentru ei: „Ce-mi doresc să am și nu am?”, în cea de-a doua săptămână (miercuri, 25 martie) se va aborda un subiect din lumea părinților, găsind modalități prin care un subiect delicat: „Copilul meu nu mă ascultă” poate fi explicat copiilor.
Despre coordonatori
Cornelia Pavlovici a absolvit Facultatea de Teatru (Secția Actorie) și a finalizat studiile de masterat în Art Terapie prin Teatru și Artele Spectacolului din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Colaborează cu Teatrul Ion Creangă de peste 35 de ani. În stagiunea actuală poate fi urmărită în spectacolul „O poveste a porcului”, în regia lui Mircea Cornișteanu, unde interpretează rolurile Sfânta Miercuri și Sfânta Duminică. Actrița este cunoscută tinerilor spectatori și pentru activitatea sa de coordonator în cadrul proiectului Clubul Micului Actor (1999 – 2018).
Mihaela Săsărman este absolventă a Facultăţii de Filologie – Universitatea Bucureşti şi a Facultății de Teatru (Secția Regie), din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” şi în prezent este profesor asociat la masterul de Art Terapie prin Teatru și Artele Spectacolului din cadrul UNATC „I. L. Caragiale”. A coordonat proiecte de educație prin teatru pentru copii și adulți ale Uniunii Teatrale din România și Asociației Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – GRADO în perioada 1991 – 2004. Începând din anul 2001 este preşedinta Asociaţiei Transcena, o asociație care susține proiecte prin care arta și educația contribuie la procesul de evoluție individuală în contextul dezvoltării sociale. În perioada 2001 – 2019 a creat spectacole de teatru forum pentru elevi.
Participare la atelier
Primele două ateliere sunt programate miercuri, 18 martie și miercuri, 25 martie, de la ora 18:00, la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă – Str. Biserica Amzei 21-23, Sector 1.
Miercuri, 18 și 25 martie, ora 18:00 Teatrul Ion Creangă – Sala Mică
Atelier pentru copii (6-10 ani) și părinți
Locurile sunt limitate, iar accesul se face pe bază de bilet. Biletele se pot achiziționa online, pe www.entertix.ro și www.myticket.ro sau de la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă, deschisă în Piața Amzei nr. 13, nr. tel. 0767.934.374
Preț bilet @ Casa de bilete: 30,80 lei pentru participant (copil sau părinte)
Preț bilet @ Online: 32,40 lei pentru participant (copil sau părinte)
Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii revine între 7 şi 14 octombrie cu o sută, o mie, un milion de noi povești de peste mări şi țări! Un maraton teatral dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 12 ani, FITC 2017 reunește 22 de spectacole din 9 țări, însumând peste 40 de reprezentații. Pinguini curioși, cuprinși de întrebări filozofice, muncitori care visează, din inima unui
depozit, o călătorie în jurul lumii în 80 de cutii sau o poveste cu susul în jos, în care cuvintele scrise pe foi albe devin realitate – acestea sunt doar câteva dintre scenariile care vor transpune pe scena Festivalului universul plin de mirare şi sens al artelor spectacolului pentru copii. Găsiți calendarul festivalului şi informații despre toate spectacolele programate pe
http://www.fitc.ro/. Bilete se pot achiziționa şi online:
http://bit.ly/Bilete-FITC
Inițiat în anul 2005, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” este un program complex de educație teatrală, culturalizare și formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul spectacolelor de teatru pentru copii, colocviilor despre arta spectacolului, dezbaterilor și atelierelor de teatru pentru copii. Festivalul se adresează într-o mare măsură și creatorilor profesioniști ai spectacolelor pentru copii (actori, regizori, scenografi etc.), cadrelor didactice și părinților, specialiștilor din diverse domenii de activitate, care sunt implicați in educarea tinerei generații și se adresează tuturor acelora care recunosc rolul teatrului și al artei. Ca recunoaștere a valorii sale, Festivalul a primit titulatura de Festival ASSITEJ – Asociația Internațională a Teatrelor pentru Copii și Tineret, cea mai prestigioasă organizație mondială de profil. Totodată, începând cu anul 2017, Festivalul face parte din rețeaua EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe. Teatrul Ion Creangă Sunt mai bine de 50 de ani de când Harap Alb, primul personaj care a pășit pe scena Teatrului Ion Creangă, a deschis porțile fermecate ale universului poveștilor copilăriei, invitând publicul să pășească în lumea fantastică a artelor spectacolului pentru copii. De atunci, mii de reprezentații de succes, turnee desfășurate în lumea întreagă, programe și proiecte educative, estetice și culturale, adresate copiilor, au transformat Teatrul Ion Creangă într-una dintre cele mai prestigioase instituții de spectacol din țară, într-un teatru pentru întreaga familie, dedicat comunității.
Teatrul Ion Creangă vă invită să descoperiți „Cartierul poveștilor”, un spectacol interactiv plin de culoare, dedicat tinerilor spectatori cu vârsta peste 4 ani. Un concept inedit, care a călătorit cu succes la festivaluri din Israel, Franța, Singapore și România, „Cartierul poveștilor” revine în programul Teatrului Ion Creangă în stagiunea estivală 2015 într-o variantă adaptată, realizată cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București.
Spectacolul propune o formă specială de teatru, care îmbină contraste: înăuntru – în afară, mare – mic, text și improvizație. Povești, mituri și situații familiare, abordate altfel, sunt reaşezate într-un spațiu de joc miniatural: 5 căsuțe fantastice, ale căror musafiri devin spectatori și actori. Regizat de Michal Svironi (Israel) şi proiectat ca în basme de Andreea Săndulescu, scenograf, „Cartierul poveştilor” este o experienţă unică, într-un spațiu al bucuriei, intimitatea oferită de spațiul de joc amintind de o întâlnire între prieteni.
Gazdele sunt actorii Ana-Maria Calița, Elena Dumitrescu, Cătălin Frăsinescu, Cristina Purici, Cristina Țane, Romina Boldașu și Claudia Revnic. Aceștia îi vor conduce pe copii prin fascinantul labirint al poveștilor, alături de prinți, prințese, acrobați din lumea circului și multe alte personaje fascinante, și vor organiza un atelier, ca parte a spectacolului, cu scopul de a îi învăța despre grija și răbdarea pe care trebuie să le ai atunci când lucrezi cu obiecte foarte, foarte mici.
Spectacolul va avea loc în aer liber, la sediul administrativ al Teatrului Ion Creangă (Str. General Constantin Budișteanu, nr. 24, Sector 1), pe data de 27 și 28 iunie, respectiv 4 și 5 iulie, orele 10.00, 11.00 și 21.00. Pentru fiecare reprezentație Teatrul va pune în vânzare 15 bilete pentru copii, accesul adulților fiind gratuit. Biletele se pot achiziționa la Casa de Bilete din Piața Amzei, nr. 13 și în rețeaua Eventim, online pe www.eventim.ro, sau la sediul magazinelor partenere: Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Cărturești și Humanitas.