Distracție de 1 Iunie la Iaki

Distracție de 1 Iunie la Hotel Iaki Mamaia

Distracție de 1 Iunie, un obiectiv general valabil cu privire la Ziua Copilului. Ce ați spune însă, de o surpriză pe malul mării, o zi cu activități și relaxare, prin care să marcați începutul verii? 

Ziua Copilului este o zi specială pentru orice familie. Părinții vor să îndeplinească dorințele copiilor, iar aceștia visează la diverse moduri de a petrece ziua, sau solicită cadouri dintre cele mai sofisticate. Jocul este însă dorința lor cea mai mare, respectiv activitățile petrecute în prezența sau cu implicarea părinților.

Anul acesta, dacă nu sunteți din Constanța, o excursie pe malul mării, cu activități integrate poate fi o ide bună de a vă surprinde plăcut copilul. Constănțenii sunt invitați cu drag, ca de fiecare dată, într-un spațiu primitor, bine cunoscut lor: Hotel Iaki.

Hotel Iaki Mamaia se gândește la copiii clienților hotelului și nu numai. Pentru ca ziua să fie colorată și antrenantă pentru copii, dar relaxantă pentru părinți, personalul hotelului organizează de 1 Iunie o zi pe gustul copiilor. Activități variate și distractive vor avea loc în două etape ale zilei: ziua și seara.

Activități de divertisment

2 spectacole pentru copii, dimineata interval 11.00 – 13.00 si seara interval 19.00 – 21.00

1. Activitate de zi
-Spectacol Experimente trăsnite
-Baloane de săpun
-Face painting
-Acces Gratuit pentru copii* la piscina interioară IAKI SPA
* copiii cu vârstă până în14 ani, accesul până la ora 14.00
* Acces permis pentru maxim 2 copii/ 1 adult. Tarif adult: 69 lei/ ora.

Interval orar: 11.00-13.00
Tarif: 20 lei/ persoană
Oaspeții hotelului: Gratuit

2. Activitate de seară
-Spectacol de magie
-Baloane de săpun
-Face painting

Interval orar: 19.00-21.00
Tarif: 20 lei/ persoană
Oaspeții hotelului: Gratuit 

Distracție de 1 Iunie - Hotel Iaki
Pentru detalii despre cum poți să iei parte la distracție de 1 Iunie, aici numărul de rezervări: 0241/831 360; 0722/822.460
IAKI Hotel, Mamaia / +40 241 831 360 / marketing@iaki.ro / spa@iaki.ro /www.iaki.ro / www.iakispa.ro

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.