Începe Caravana Minimax – personajele vin să te cunoască!

Copiii au motive de bucurie: începe Caravana Minimax! Personajele lor preferate de pe canalul Minimax vor porni într-o caravană, ce va ajunge în câteva orașe mari din țară. Conceptul Minimax promovează ideea că în fiecare din noi există o dorință de a fi cel mai bun într-un domeniu. Uneori ne visăm stând pe un podium, în timp ce ni se pune medalia în jurul gâtului.

Minimax crede că fiecare copil este un campion! Fiecare din noi are cel puțin o calitate care ne face să fim excepționali și nu e nevoie să avem puteri supra-naturale. Este suficient să luptăm cu mult curaj, precum Zorro, să ne salvăm prietenii cu o vrajă bună precum Bibi, ori să acționăm cu multă vitejie, precum Pompierul Sam.

Ziua Campionilor Minimax vine în perioada 2-11 septembrie, în 6 orașe din țară, având 5 stații de joacă în care copiii se pot juca și își pot întâlni personajele preferate din desenele animate. Printre acestea se numără: Zorro, Patru prieteni și jumătate, Curiosul George, Pompierul Sam, Frații Kratt, Mia și Bibi Blocksberg. Fiecare participant va primi un permis de călătorie cu care va putea colecționa diverse ștampile, iar din oră în oră va participa la o tragere la sorți cu multe premii.

În fiecare oraș, în cadrulvor fi prezente și mascotele Minimax care vor împărți cadouri și vor avea multe surprize pentru toți copiii.

Anul acesta, Caravana Minimax se va afla în:
Timișoara– 2 septembrie în Piața Unirii
Alba Iulia– 3 septembrie în Piața Cetății
Cluj Napoca– 4 septembrie în Parc Detunata
Ploiești– 9 septembrie pe Platoul Sălii Sporturilor
Constanța– 10 septembrie la Dana Pasageri Port Constanța
București– 11 septembrie în Parcul Alexandru Ioan Cuza.

Evenimentele sunt gratuite, intrarea este liberă! Puteți urmări pagina Minimax pentru detalii exacte despre Caravana Minimax. 

ziua-campionilor-minimax

Despre Canalul Minimax

Minimax, este primul canal educativ pentru copii din România, care promovează un conţinut non-violent şi iniţiază proiecte care vin în sprijinul dezvoltării copiilor. Se adresează unui target de vârstă cuprins între 2 şi 12 ani.

Minimax promovează o politică de programe diferită de celelalte posturi specializate, bazându-se pe desene pacifiste care au şi o puternică componentă educaţională.

Evenimentele sunt posibile și datorită sprijinului partenerilor: UPC, LITERA MICĂ, MY LITTLE PONY, GYMBOLAND.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.