Trebuie să arătăm ca personajele Disney?

Prințesa din desenele animate este extrem de frumoasă, iar eroul neînfricat este precum un sportiv arătos? V-ați gândit vreodată că vă doriți să fiți precum personajul preferat, atât în ceea ce privește înfățișarea, cât și în ceea ce privește comportamentul? Dacă da, atunci este bine să citiți următoarele rânduri, pentru a afla cum ar arăta personajele din desene dacă ar reprezenta personaje reale.

Desenele animate sunt preferatele voastre, ale copiilor, atunci când vine vorba de petrecerea timpului liber. Faptul că toate aceste personaje sunt întruchiparea frumuseții și fac fapte admirabile vă determină să le vedeți precum niște modele demne de urmat. De aceea vă doriți părul lung ca Rapunzel, chipul alb luminos al Albei ca Zăpada, sau mușchii lui Superman ori freza lui Jonny Bravo.

Însă nu tot ce vedeți în desene, sau la televizor trebuie imitat. În realitate, personajele Disney ar avea și ele probleme de greutate sau zile mai proaste, în care părul nu le stă deloc, ori sunt cuprinși de o răceala puternică și nu arată tocmai bine.

Faptul că aproape toate personajele animate sunt perfecte este rezultatul unei activități de desenare și editare. Ele nu reprezintă persoane normale și este bine ca toți copiii să le urmeze modelul doar atunci când vine vorba de faptele lor bune.

Indiferent de fizicul tău, trebuie să te accepți așa cum ești, să duci o viață sănătoasă mâncând sănătos și făcând sport, totul la sfaturile părinților. Fiecare persoană este frumoasă în felul său, chiar dacă nu are părul lung al lui Rapunzel sau mușchii lui Hercule.

Sursa: Loryn Brantz pentru demilked.com

Elevul de serviciu: Octavian

Unii copii imită personajele din desenele animate. Spre exemplu, verișoara mea își dorește să aibă părul lung ca prințesele, deși mama ei nu are părul lung.

Este bine să ne placă de personajele animate, dar nu trebuie sa ne facem ca ele, pentru că atunci am exagera și nu este prea bine.

Octavian Ștefănescu

Despre Octavian Ștefănescu

Are 10 ani și este un elev silitor. Îi place matematica și este foarte disciplinat.

Leave a Comment